Miclăuș Silvestru

Ce copac - nu de pădure - Lângă gard, într-o ogradă, Fruct plăcut, un soi de mure, Și vopsește... de „pareadă”.

Fierul vechi într-o căruță Cântă - pare-o melodie - Tot așa, eu - mătăluță Batem ritmu-n... sticlărie.

Nu-s în zodia Fecioarei; De-ai mei spun că sunt... baștani. De ce-a mea aniversare-i Doar din pa* în patru ani?

Trei căruțe cu femei Merg în urma altor trei, Alte șapte - cu bărbați - Le urmează... spre-Afumați!

Multe străzi le au pe laturi Iar în case-s pe pereți, O plăcere-s... și pe blaturi, Pe veșminte-s... frumuseți.

Nu-i copac, doar i se spune...! Mai corect... e poreclit. Că-i steril - nici jir, nici prune - Cam răruț e pomenit.

Personaj mult îndrăgit De cei mici, cu acadele, De cei mari... e-afurisit Când le intră pe sub piele.

M-aș fi vrut astronaut Că-i frumoasă meserie; Îmi primeam în tur un șut, Stele - seara-n... farfurie.

Ață, funii ori cravată - Toate-l au, măcar o dată, Însă rar un amărât Îl găsește-oprit... în gât.

Nu se-ating Dar se-mping, Pot fi „frați”... Și bălțați.

fruntea lângă geam observând băltuțele picură încă - copilașul din brațe cu-aceeași bucurie

scoteam limba către mama era la cerere ei doar când mă vedea cu creionul chimic în mână un capăt nefolosit de creion chimic dăruit de factorul poștal Ilieș cu dedicația: „că te văd băiețaș

Dreapta-i stângă, Stânga-i dreaptă, Parcă-așteaptă Trupuri lângă.