Poezie

Frământări surde

Ioana Meiroșu

1 min lectură·31 iulie 2014

Mediu

Astăzi sunt tot ce ieri am cumulat

Și umblă-n roiuri gândurile mele ...

Păcat e să nu poți lăsa păcat

Și să te temi mereu de vremuri grele!

De fug sau plec, apleacă-ți chipul

Și nu privi în zări cu căutare,

Ci amintește-ți când simțeam nisipul

De dune mari promițătoare.

Iar de-am ales să fiu plecată

Departe de bărbat și cheu,

Implor o justă judecată!

Fiindcă nu-s multe-n felul meu.

Și ca femeie, o aud cum bate,

Ca marinar, o smulg din piept,

Neputincioasă mi se zbate

Inima într-un dans inept!

Adu-mi ofrandă-n zile rele

Și poartă-mi chipul într-un gând

Fereacă-ți trupul în curele

Și n-ai să mă mai vezi plangând!

Labilitatea mă ucide

Iar rictusul e chiar bolnav,

E greu a ști și a decide

Ca marinar cât sunt de brav!

Cu pupa-n vânt și inima rănită

Mă las purtată de-ale mării ape

Si plâng să fiu iar fericită

Iar ancora să nu mai scape.

Poftește-mi amintirea-n minte

Adăpostește-o cu credință,

Și las-o blând să se alinte

Ca un surâs în conștiință.

Când mă întorc, întoarce-ți fața

Și caută-mă cu ardoare,

Zămbește și iubește viața

Care e plină de candoare!

001.361

Meirosu Ioana. “Frământări surde.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/meirosu-ioana/poezie/14053683/framantari-surde

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.