Poezie
Condamnatul pe veci
MEIROȘU IOANA
2 min lectură·
Mediu
La porțile mari atârnând ruginite
Stau strajă stafii de mult adormite.
Un vuiet teribil de chinuri rasună
Iar roșul de foc pe tot îl adună
Negura groasă învaluie zarea
Iar focul puternic îi face chemarea
De teamă-al său suflet zadarnic se-ntoarce
Căci sute de demoni nu vor să-i dea pace
Se zbate, răcnește, încearcă să scape
Dar unul din demoni îl-împinge din spate
Atingerea lui topește pământ
Iar sufletul mort nu poartă veșmânt
Din viața-ncheiată și-aduce aminte
Cu greu două-trei sacre cuvinte
Se uită în sus către cerul posibil
Dar totul era de un negru teribil
Căldura de foc omoară și-nvie
Și-ar vrea acum "TATÃL NOSTRU" să-l știe
Dar țipătul rece-al durerii simțite
Se stinge-n bariere de iad înroșite
Cu cât se zbate, cu-atât rau îi este,
Căci unul din demoni c-o furcă amagește
Iară când sufletul trage să scape
Furca-nroșită-l înfige de-aproape
Zadarnic întinde o mană spre zare
Căci lacate mari sting orice chemare
În fata lui porțile mari ruginite
Trosnesc grele-n apăsări plumbuite
O lume greoaie în fată-i apare
Un labirint roșu fară scăpare
Se uită-mprejur și vede amarnic
Că iadul acesta nu e doar fățarnic
Doar suflete negre răcnesc blestemate
Sub chinuri ce vars-o durere de moarte
În stanga și-n dreapta doar ochii cutează
Să caute-n flacari ieșire, o oază!
Iar demonul negru în smoalp-l împinge
Și-n inima rece o furcă-i înfige
Adus de chemarea deșartă a morții
Plătește acum pe veci răul sorții
Și-n mintea-i încinsă de focul etern
Doar gândul strigat spre cerul patern
Străpunge-n pereții zidiți cu năpastă
Și-i da ca speranță, o inimă vastă!
001.856
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Meirosu Ioana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 261
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
Meirosu Ioana. “Condamnatul pe veci.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/meirosu-ioana/poezie/14002033/condamnatul-pe-veciComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.