Poezii

Oricât ți-ai fi dorit Niciodată eu, Nu trebuia să te las să-mi pleci În țara aia a baghetelor și-a brânzei alb-albastre Pe care de-acum, o simpatizez și mai puțin. Da, știu, a fost greșeala

Supărările iubitei mele sunt ca agrișele, Câteodată dulci, dacă sunt copilărești, Altădată acre, dacă sunt mai serioase. Înainte de ea, nu știam ce-s agrișele. Undeva adânc, intuiam că acrul

Seara mă refugiez iar lângă tine, Las în spate o zi lungă cu coridoare întortocheate, trafic și hârtii pe jos. Sunt obosit, și însetat de noi, Am ars toată ziua, de dorul atingerii tale Și toate

Știi... Toamna asta ce s-a deschis cu ploi reci Mă trage spre tine Insulă de căldură E liniște lîngă sufeltul tău, în parcul ăsta, În pașii noștrii... Simți? Cerul plînge și tot aerul e

Știi, răcoarea asta îmi face poftă de poezie Deschid geamuri și uși, să-mi crească apetitul De cuvintele sângerii, maci Cu litere grăunțe de opium Trag în mine răcoarea asta de-afară și

Vă dăruiesc cu drag o strofă Bucată din mine, Amintire, anotimp, angoasă, Trecătoare, mediocră, Zugrăvită-n cuvinte de nisip, Unele doar începute Altele terminate, Ce-ascund tăceri, ce

Voi rupe cuvintele din mine și le voi preface-n mătăsuri Pentru a țese pînze de sentimente Unele colorate, altele translucide, diafane, imponderabile Precum seva nouă a fiecărei zile, ce palpită

Þi-ai dat seama și tu iubito, Că ploaia de lumini ce-am avut-o s-a pierdut, Undeva, la o margine aeriană de septembrie, Iar acum ne-au rămas doar cîțiva picuri de apă, Ce cad banal, peste noi De

Dedicație: Îți doresc, să simți în tine o femeie Acea femeie, Există întotdeauna o “acea femeie” Pe care doar tu să știi În serile câtor anotimpuri O vei strânge lângă tine, Adânc. Poate că

Fiecare iubire e moartea unei singurătăți, Fiecare nor e vata de zahăr a unui înger, Fiecare fată e o șerpoaică cu aripi, Fiecare pasăre e o cădere inversă în alabastru, Fiecare existență

E o altă lume în tine Cînd dormi, Îți reînnozi ființa, Prefaci realul in mister, Visarea ta, e o sevă a Universului, Ce curge lin, Precum o nocturnă de Chopin, De la ochii verzi, ascunși de

Da, deocamdată sunt eu, Cel ce-aleargă prin tine De la creier la inimă, De la inimă la creier Prin vene, năpădindu-ți simțuri, și gînduri Eu, intunecata furtună de pene, fug purtat de