Marzocchi Guglielmo

dacă totul ar fi fost la viitor ar fi sunat ca un oracol și ar fi avut un aer implacabil;
puterea vrăjii stă în prezicere,acolo sunt licorile ei;
(poeta vates,asta ți-a scăpat);

așa,în ciuda simptomatologiei doar aparent
complicate(insomnie,anxietate,depresie,sufocare,sensibilitate la sunete),îl văd deja pe carmolistul tău dansând fericit(singur în chilie)un "jailhouse rock";

noi aici avem o frumoasă linogravură;un desen meșteșugit;am putea ilustra cu el fără teamă oricare volum de versuri semnat Emil Botta;

nimic din preferințele maestrului nu i-a scăpat gravorului:uite recuzita,uite decorul de carton și culisele,uite teatralitatea ,umorul negru și fiascoul bine scontat din final;tot spectacolul;toată atitudinea;toate în ordine și după cuviință;așa de bine le-a tocmit de parcă ar fi fost el însuși actor,poet,proztor ,eseist și pe deaspura ar fi citit si toate cele 33 de piese ale lui "șecspir"(vorba lui Emil Botta)

dar dacă e și mai mult decât atât, dacă e poezie adevărată? cum îi putem afla ingredientele secrete ,locul și formula?
simplu:introducem probele în centrifugă.Rezultatul?:amestec eterogen de ADN provenit de la mai mulți poeți ;și ce?perfect, îți spui ;însă imediat recunoști același amestec și în borcanul prăfuit pe a cărui etichetă scrie:Emil Botta ,marcă înregistrată ;

în cel mai rău caz va rămâne ca hârtie de împachetat ;dar chiar și atunci o să aibă valoare artistică :căci înainte de toate,gusturile sunt determinate de aparențe {și nu numai la personajele lui €mil Botta);

sub acest titlu de paradă,txt/ul e un exemplu de falsă sensibilitate,de ipocrizie poetică;
e rezultatul unui manierism al formulării de dragul formulării;
înspăimântător doar prin naivitatea și suficiența absolut nepotrivite cu subiectul;

încă din primele rânduri avem "revelația neantului";însă nu prin angoasă ci,prin accedia janghinoasă a unui taximetrist eminamente visător,"neant" care se compune din resturile vieții și se exprimă printr-o înjurătură:"viața-i de ..."

viața e moarte așadar iar moartea nu e nici ea mai brează;nici vorbă, în contrapondere,să aflăm ceva despre frumusețea ei întunecată și aparent paradoxală,niciun argument valid sau nu ptr a demonstra această ipoteză obligatorie încă din datele problemei ,nimic despre acel black beauty ori,despre umbra lui brună lungindu-se-n amurg ;nicio descoperire ,nicio scânteie prin "mina sufletului",nimic care să recompenseze pe cititorul curios de ciudățenii sau, numai răbdător cu supărările și cu turpitudinile poetului;doar o centrală, câteva țevi de gaz și peste toata instalatia chipurile ,nepasarea lumii;

inutil deci să cauți alte pedale și alte accelerații ;chiar și cu un escato taxi tot dintr-un cartier în altul ajungi ;

...undeva la periferia lumii interioare ,în lumea "eului târziu" unde nu există mântuire sau cădere adevăr sau absolut;

acolo,cu un material poetic incert("poștaș,bunic,nepot,unchi ,mihaiță,laptop,dumnezeu bețiv-blasfemie !,mărășești,cazan ruginit din fața blocului,soră-mea,bunică-mea" etc )se alimenta încontinuu o litanie posomorâtă și foarte ortodoxă din care nu lipsea nimic în afară de testosteron;sub formă de androgen,evident;

e aceeași poveste - acum și la pungă de plastic ,poveste din care Eul dispare ca sa facă loc mătușii, din care Eul fuge de la întâlnirea cu abgrundul ca să-l comemoreze pe poștaș sau, se culcușește in fotoliu în vederea retrăirii copilăriei pierdute;

e același idealism senzorial cu sorgintea într-o sexualitate deja satisfăcută,a cărui singură neîmplinire e lipsa partenerului;

în fine :
1.niciun animal nu a avut de suferit cât timp am redactat acest text;
2.rudelor tale implicate - complimente ,a fost o greșeală să dau vina pe ele;
3.apropo de abgrund - nu încerca asta singur acasă fără o pregătire specială;

dacă nerăbdarea ar fi o virtute, atunci ea ar putea îndema corect un suflet descumpănit să pornească {în grabă}pe drumul cel mai lung;

"prin grădini cu plante încete ca somnul" ,unde doar o adiere solitară îl mai vizitează,{într-un loc asemeni parcă unei insule a morților}poetul urmează se pare un astfel de drum canonic,purificator,după o hartă desenată de petale;și, asemeni oricărui călător ,el își notează amănuntele semnificative :"ajung lângă tufa de mentă...puțin mai departe e mătrăguna ";
încordarea extatică dilată spațiul atât de mult încât un popas lângă iasomia purtând "culoarea castitații" e binevenit ;
preot tânar ,poetul oficiază :rostirea nu poate fi altfel decât solemnă și sentențioasă ,realitatea {oricât de nefastă sau, de searbadă}nu poate fi altfel decât sărbătorească;

mentă, iasomie, mătrăgună ,măr și tei;San Juan de la Cruz iar fi putut spune că sub crinii albi ispitele încetează iar îndrăgostiții sunt în siguranță ;
Ruben Dario a desenat și el in călătoriile sale astfel de hărți care să le fie călauză celor rătăciți prin piețele de flori:acolo trandafirul șoptea secrete piperului ;

însă cel care pentru un alt poet era "voluptatea de a fi somnul nimanui sub atâtea pleoape", lipsește anume din această grădină;

finalul relevă structura creștină a educației poetului :cu simțurile întărâtate la maxim ,el realizează că fascinația absolutului e de fapt fascinația morții
și consimte repede că,fără elevație ,acest absolut nu e decâț o falsă eliberare similară celei dată de droguri ;

așa se "chivernisește" poetul;

din ce în ce mai aerian,simbolul se configurează în cele din urmă printr-un simplu catehism ;
în lipsa neliniștii,prin negarea sentimentului,orice erotism devine până la urmă împotriva firii, hieratic și idealist;
cât de departe suntem de misticismul profund si puternic {dionisiac}al unui astfel de subiect!

în fine :sunt drumuri deja demult străbătute. {pe care totuși, nu poți merge nepregătit},sunt spații memoriale. {unde totuși nu poți pătrunde ca un simplu turist in căutare de impresii personale};

iar poetul știe sa fie călăuza celor care ajung prin astfel de grădini perene ;o temă clasică predată după didactica unei idiosincrazii culturale ;

poezia unei stări sau a unui mod de simțire?

percepția realității,alterată de amintirea traumei,relevă parcă dintrodată esența{negativă}a lucrului în sine ;
sustras din perimetrul fenomenal obișnuit ,el devine străin,contradictoriu,adică - exact așa cum e;
nu cum ni-l închipuim noi;

alungată {fără nicio vină} atât de departe de lume încât din vuietul ei să nu mai audă decât o muzică aproape cafenie{confuză,alterată,un intermezzo fragil între tăcere și nebunie ,{pe lângă care scrâșnetul unor ochelari sparți pare teribil},poeta își caută scăparea în chiar obnubilarea propriei conștiințe,în încercarea de a se dezice ,de a da înapoi neobservat,hoțește,din fața acelui adevăr revelat,de al transcrie în ceva acceptabil și deci ,nu de al înfrunta ,nu de a și-l asuma,nu de al înțelege ;

rezultă de aici un delir plin de imagini ,de situații ad hoc și de peripeții senzoriale ,un delir gata însă de stranii defulări;
cârtița,vrăbiile cu gheruțe,bătrânul nebun,copilul ciudat cu viermele lui care apare și dispare tras cu gesturi mecanice de o ață sunt făpturi ale unei lumi htoniene ,care se perindă brusc ,care năvălesc inconsistente ,premature,grabite să repopuleze {sau să ascundă}un spațiu pustiu ,cu a căror neliniște, poeta pare să rezoneze într-un mod reținut ,cenzurat,ceremonial și cu care de fapt se complace neputincioasă;

această muzică nu poate fi oprită voluntar,nu e o simplă audiție, ea încetează singură;sfârșitul ei coincide cu un nou început al lumii, repusă în drepturi nu prin acest zbucium mult prea edulcorat ci,prin însăși determinările și legitățile ei proprii ,o lume în care eul rămâne de la început și până la sfârșit un simplu figurant,un rezoner morbid, producător de răspunsuri halucinatorii;tăcerea,nebunia,se estompează de la sine ,se transformă cuminți ,ritualic,în zumzet și în culoare solară,mai înainte să-și fi arătat cu adevărat puterea;

însă nu acest delir senzitiv de relație la care se rezumă până la urmă poezia, refuzând cu teamă avantajele cunoașterii ori, vulnerabilitatea acestei personalități poetice dăunează ci,faptul că știm cu ușurință ,în orice moment al lecturii și fără cel mai mic acces la date bigrafice, că avem în față o poezie feminină;și încă una care își exagerează această latură;
e o redundanță care nu aduce nimic nou și care,evident,nu face altceva decât să o particularizeze astfel ,să o însingureze și mai tare;
e un manierism asumat în secret de la care nu se întrevede nicio abdicare;

dacă inima e o cârtiță - să nu uităm că la cârtițe ,orbirea e o adaptare foarte bună ,nu un handicap înduioșător ;
însă ce mai contează atunci când ea se poate metamorfoza implacabil la prima pală de vânt într-o pereche extatică de gândăcei delicați;

poezia perfectă aparține androginului perfect;

bun,mă bucur că lipsa voită a portretului tău de pe tăblia "pianului" n-a fost doar o chestie ieftină,o neglijență ce se închipuia originală și că ai avut până la urmă curaj să apari,asta după ce te-ai încredințat{nimic mai firesc!}că între timp ai devenit destul de simpatic ptr a fi acceptat în totalitate ;

în felul acesta am trecut și eu în sfârșit de la mărunte bănuieli la ditamai realitatea;

am remarcat două texte :"despre un mic zeu cocoșat și ciclotimic "și "how to train your daimon",din mai multe motive de ordin general și nu numai:

în ambele am recunoscut felul abil de operare cu simbolul figurat ;
oricum și-ar spune ,poezia e tot simbolistă ptr că operează cu simboluri ;
e oricum figurativă ptr.că procedeul ei de bază rămâne figurația;
simbolul figurat nu e o stearpă abstarcțiune,ci un personaj pe o scenă ,grija poetului fiind aceea de a nu-l deconspira ; iar textele s-au descurcat perfect;chiar și acolo unde cu o inconștientă {dar reușită}naivitate se "teoretizează" exact contrariul {zeul nu e ce credem noi că e {sic!}ci doar un simbol care o sa dispară etc
mă bucur să văd repuse în practică cu o forță nouă,nonșalantă și totuși plină de nerv {și de material novator} ,toate aceste prăfuite teorii,într-o continuitate dramatică aproape perfectă ,într-o înșiruire veridică de efecte poetice;

apoi,- temele mari sunt atacate cu atâta dezinvoltură!:zeul,demonul,aici e poezia și când ea redescoperă aceste fosile vii ,orice metodă mi se pare oportună,orice mijloc scuzabil și orice suferință recompensată;

însă nu în ultimul rând le-am remarcat dintr-un alt motiv -
și acum aș vrea să înțelegi la modul cel mai simplu că :

atunci când cineva ,o cunoștință,mă reține pe stradă doar ptr că dorește să stea de vorba cu mine {nu neapărat si invers!}și își notează cuvânt cu cuvânt ceea ce eu spun - ba chiar îmi cere să repet întocmai propoziții întregi și totodată să am răbdare cu transcrierea lor pe un carnețel ,ptr ca apoi să le folosească astfel, cu tot cu ideea de bază,într-un context modificat pe alocuri doar de zbuciumul{secundar în acel caz!}al propriei lui imaginații ,-

atunci, eu nu am decât pretenția ca persoana respectivă,repet,să înțeleagă că:

1.toate acele cuvinte și idei , vin din lectură ,și meditație, sunt trecute prin propria mea conștiință artistică {în continuă formare}ptr ca să devină în timp, printr-un ultim efort ,ceva nou ,adică toate astea la un loc și totuși ceva în plus,un fel de senzație absolută care, s-ar putea numi ,la oricare dintre noi într-o asemenea situație - experiență personală:iar dacă vorbesc despre ceva ,vorbesc despre ceva personal;iar ceea ce se aude nu sunt simple asociații de cuvinte pe care să le culegi fără nicio teamă de răspundere de la pacienți și mai irespnsabili ,cum făceau suprarealiștii{la mine e valabilă doar reciproca,pacientul e cel care se împrumută iar scopul nu poate fi decât unul curativ!} ,nici lălăieli de la țară pe care mai apoi să le prelucreze cum crede de cuviință prima marioara morărescu care îmi iese în cale{adica sănatos de simplu și de firesc și fără nicio treabă cu pink floyd, măcar}


în,"despre un mic zeu cocoșat și ciclotimic",printre trivialități și comicării nervoase ,toate, zic eu, potrivite cu tensiunea chinuitoare,masochistă a subiectului {deși, evident greu de înfruntat la lectură și imposibil de biruit la recitare !},mă trezesc, fără ciucuri și perdele ,față în față cu una dintre propriile mele "povestiri",transcrisă în amănunt ,cu toate zbaterile ei cu tot și împănată cu propriile mele cuvinte:"..."ba nu ,nu mai scrie nimic niciun cuvânt","lasa-te de scris..sau"scrie-mi o poezie de dragoste","ba nu, scrie-mi o poezie erotică"... în fine:se pare deci că ai și tu,căci tu ești acel interlocutor atent care/și notează tot ce spun eu, un "zeu" cu care te-ai procopsit {"un zeu care a apărut așa dintrodată",un impertinent care dă comenzi,o voce când înspăimântătoare ,când vrednică de a te mândri cu ea etc} și care îți "urlă in cap" - iar experiența asta trebuia neapărat comunicată ;nimic nu e omis la transcriere,nici atmosfera originală ,nici nuanța autoironică{evident!,doar îți vorbeam de o criză imaginară,ticluită - fără sa știu e-adevărat ,că am declanșat una reaLă, de personalitate},pe scurt tot histrionismul ,toată joaca etc;

{mint! ,de fapt știu perfect întotdeauna ce influență am asupra celuilalt și îmi place sa creez{nu doar să stârnesc!] reacții și să mă joc cu ele ;iar tu din câte îmi amintesc ai fost întotdeauna mediumul perfect,-scăpat se pare,nu de sub controlul meu ci al unei minim-necesară ptr orice pacient,(care e lăsat să umble liber pe stradă),autocenzură };

în "how to train your daimon"e o altă poveste ,o altă desfășurare dramatică ,step by step la fel de "personală",din care lipsește doar momentul în care monstrul,demonul,diavolul,își vrea plata iar poetul insistă să-i ofere sufletul ;însă cel care se pricepe bine la psihologie abisală ,îl refuză și îi cere scurt și ritos să-i dea ceva la care ține cu Adevărat;atunci poetul se miră zgomotos de știința lui pătrunzătoare ,îndrăgindu-l de fapt și mai tare :o să-ți explic altădată și de ce ;deplâng totuși faptul că această parte a fost omisă;materialul în realitate e original,înfloriturile proaspete , pavel stratan ,plasat cu ghidușie ,{dacă ar știi de textul ăsta eu cred ca ar relua cititul}, iar titlul,titlul pare o traducere ;sau nu?! În fine!{"trebuie sa știi cum sa lucrezi cu diavolul" care "vine când știi cum să-l chemi și numai dacă dorința pășește pe pragul ei metafizic,de care ți-e teamă, cu care te împrietenești și pe care îl pui la treabă ,cu toate consecințele de rigoare",mă citez pe mine însumi, etc }

ai preferat deci,să faci publice acele dialoguri ,idei și teme ,ai simulat tensiuni și ai transcris cuvinte așa cum le-ai auzit ,fără să ți cont că toate provin din expriențele altuia,așADar și eu îți explic public cum stă treaba pe la mine;{și care-i diferența de vreme ce încă respiram același aer?};


2.al doilea aspect pe care ar trebui să-l înțelegi te privește strict:nu-i îngrijorător ptr tine că două poezii tari ,zic eu ,{neglijate pe nedrept de lectori ,asta e clar,cu atât mai mult cu cât se potrivesc de minune cu dogmele siteului},au împrumuturi serioase?! criză de personalitate?lipsă gravă de mândrie?;și pentru ce ? {ridicare din umeri}

și 3.,tot din principiu :doresc sa fiu întrebat dinainte dacă vreau sau nu să fac creație interactivă;sunt conștient și responsabil de tot ce spun, memoria mea strabate cu mare precizie anii{după cum vezi!} deci sunt convins că merit să am în față opțiuni și angajări cu nemiluita;

en fin,mă bucur că textele astea ,chiar cu neajunsurile lor {care nu sunt In niciun caz vina mea!} există;

dacă regula din sport - mușchi mari,rezistență mică,se aplică și în poezie,atunci o poezie cu mușchii umflați e o poezie fără anduranță ;vom vedea

{oricum ,nu=ți fă griji :în cazul tău - și acum nu mă refer la cele două texte ,s-ar putea să fie vorbA doar de o flatulență trecătoare care,(stomacul nu asimilează cum trebuie nutrienții),cel puțin aparent, pare vindecată;iar dacă nu,șaise! asta e!};

pe de altă parte ,chiar dacă regula e valabilă,mare pagubă:prin poezie oricum nu poți avea revelația adevărului ultim:acela care ne spune că de fapt trupul e inteligent și nobil în vreme ce sufletul e vicios și defetist

...da,poate că mai faci încă o poezie și cu toate astea;îmbuci fără multă(...)curtoazie ce/ți place ,te ștergi scurt de resturi pe toată lungimea hârtiei în care împachetezi apoi surâzând visător ceva sfărmuri de la pizza și gata!

nucă nu mere!deocamdată nu ai permisiunea mea;

mihi ipsi scripsi, Cristian Matieșanu

p.s dacă te-am întristat {fără să vreau!} presupun că o să găsești tu pe cineva care să-ți dicteze răbdător un cântec de voie bună .