marius nițov

Dialogurile lui Platon ar merita o atenție mai mare, dacă ai încercat o prezentare a filosofului în contextul epocii, menționându-i mentorul în persoana marelui Socrate și discipolul, Aristotel, la fel de genial. La dialoguri poți să dezvolți mai mult, prin comentariu sau interpretarea ta, felul în care concepțiile respective au marcat timpurile.

Nu am găsit nicio expresie vulgară în sinteza aceasta, nu știu de ce a fost încadrată aici. Informațiile sunt despre o serie de personalități marcante ale lumii antice. E o prezentare în sinteză, dar lipsește contribuția autoarei, cel puțin o părere, să anuleze impresia de compilație. Era necesară o părere proprie despre cei menționați, ca să depășim faza de prezentare în date.

Da, e adevărat că vezi altfel, dar dacă e urâtă foc trebuie să bei tot vinul din cramă. O epigramă faină, cu toate ingredientele!

George, pofta ta de umor eludează orice criză, înzestrarea genetică a românului. Și până la urmă din criză în criză am mers, din sacrificiu în sacrificiu, numai că această criză e cu aromă capitalistă, americană. Diferența e că unul ne băga mâna în buzunar să plătească datoriile și să facă megalomana casă a poporului, iar ceștelalți să-și acopere furturile din bănci, motivate inteligent cu numele de credite neperformante, neacoperite etc. Expresivă concedierea de la fabrica de cizme de damă din versurile tale, învăluită în umorul salvator. Iar sfârșitul e genial, dacă s-a băgat urâtu-n noi, să facem efortul să nu-i jucăm hora pe plac...
\"dacă tot s-a băgat urîtul în noi
adică munca asta penală ruptă din rai
toată treaba e să-l facem drăgăstos
hai
să ne suflecăm mîinile să scoatem
și din el ceva
baremi pe noi să ne scoatem
așa
fain-frumos\"

Și aceste versuri pot să fie așternut peste păcate. Desprind în tonalitatea sumbră, dorința de detașare, renaștere, prin rugămintea adresată mamei, dar și doza de îndoială \"mă tem că am să uit
mersul înainte spre înălțare\", un fel de contestare venită chiar din constatarea:\"icoanle purtau doliu
dumnezeu se făcea bucăți\". Un poem reușit, în nota ta de simplitate divină.

Cu adevărat o îmbinare reușită de imagini din zbuciumul unei încercări de eliberare. De la lepădarea de sine a firescului din prima strofă la filosofia înălțimilor din ultima, pictată în cele mai potrivite nuanțe. Și strofa esta e o urcare spre meditație , rugăciune :\"tu
privirea
ce mi-ai lepădat orbitele
și te-ai înălțat
deasupra oceanului
păstrează secretele noastre
nu spune nimic valului
lasă-l să se izbească de mal
să danseze ca un șarpe
în brațele stâncilor până
vei cădea în tăcere în
ultima explozie \" Un poem deosebit.

Maria, Ioana, am vrut să dau o recomandare utilă de Sf. Valentin, să-mi spuneți voi dacă vă acordați timpul necesar unei binevenite mișcări. Și eu petrec mult timp pe net, mai ales de când m-a pus sfântul sisoe să scriu și rezultatele au început să apară, am făcut întindere, obosesc mai repede și de scris ce să mai zic...! Nu exagerez cu nimic când spun că mai e nevoie și de puțină mișcare. Vă urez să vă gândiți la voi mai mult, dacă mai aveți nevoie de rețete și programe de sport, cu toată admirația, vă stau la dispoziție.

Ioana, revin la termenul homo religiosus din comentariul meu să-l explic nițel, să nu dau impresia că bat câmpii. Înțeleg prin homo religiosus omul întreg, total, care nu s-a înstrăinat de simțirile, înțelegerea sacralității vieții, emoțiile lui și, în contextul acesta, cel care face din literatură, din creația lui un rit al salvării.

La punctul 8, cred că dorințele sexuale aparțin ambelor părți, la fel și spaimele oferite din plin de conștientizarea lucrurilor, realităților. Nu sunt de acord cu afirmația asta: \"Bărbatul este construit din spaime care îl fac puternic și din dorințe sexuale care îl slăbesc.\" Spaimele îți dezvoltă un sistem de apărare bun, dar la temelia lui îți lasă și surparea. Înțeleg spaima ca sinonimă cu frica. Ori frica nu-i decât o soluție de avarie. Ar fi interesantă abordată bărbăția din perspectiva curajului, tăriei morale. În rest, cele bune!

Răzvane, le-am înțeles pe toate, aceasta din deschidere cu \"adevăr slab\" mi-a dat bătăi de cap. Există adevăr slab și tare? E adevărat că un om \"mare\" e predispus la o eroare mare, însă adevărul e adevăr, fără să-l numim tare sau slab!

Ioana, codru-i frate cu românu\'în varianta ta plină de o mistică exprimare a durerii. Din durerea asta tu scoți versurile pline de mesaj, ceea ce mă face să spun că prin scris homo religiosus nu se va stinge cât timp vor exista poeții și cei ce scriu cu adevărat din suflet. Legătura dintre ochi, ambii, cu linia vieții, depășirea ignoranței, îmi dă sentimentul că nu trecem zadarnic prin lume, iată dovada!

Teo, o temă de meditație, dar și un îndemn de a nu ne lăsa copleșiți de intemperiile sufletești. Ambientul într-un castel de gheață poate să fie luat ca o viziune interioară, necesitatea de a trece peste răceli, înghețuri cu rezerva asta exttraordinară de viață pe care o concentrăm în dragoste. Am început să mă îndrăgostesc de iarnă, a nins aici, copacii încărcați îmi par niște bătrâni frumoși și iarna în rochie de mireasă pornită spre cucerirea inimii mele. Mulțumesc de trecere!

Ioana, arhitectura la rece e modelată de căldura trupurilor, de dragoste. De la această idee am plecat cu înnoptarea într-un castel de gheață, de altfel, așa mi se întâmplă la aproape fiecare poem, am văzut înainte sau mi-am imaginat scena. Asta a justificat încheierea optimistă: prilej de meditație unei existențe
netemătoare printr-o nouă eră glaciară. Să fii iubită!

Maria, o asemănare între ziua de 11 februarie și viața mea, greu mi-a surâs ziua unei împliniri! Au fost necesare momentele de umbră, de ceață, de tristețe profundă, până am dat de chipul luminos al zilei, pe care am luat-o la braț să-i declar dragoste și să o cinstesc. Nu e ziua mea de naștere, e o zi din multele nașteri prin care am trecut, că într-adevăr m-am născut de mai multe ori. Ce să spun, e bine să nu dezarmăm când ne cuprind ceasurile de tristețe, umbră, să avem răbdare cu timpul nostru, să nu ne pierdem încrederea, nu se poate să nu avem o ieșire spre lumină cu o zi frumoasă de braț!

Ioana, ce muză te inspiră? Strâng de mijloc poemul tău ca pe o frumoasă necunoscută și uite ce-mi rămâne pe brațe:\"cuvintele ar fi devenit inutile. ele ar fi cântat în pauzele dintre noi. cu siguranță liniștea ar fi fost un pian.\" Doamne și ce final ai:\"până și copiii au ieșit în stradă jucând șotron până la moarte.

nu se mai împlinesc visele.

nimeni nu se mai miră.

nimeni nu rămâne
în nimeni.\" Tu respiri versurile și ele îți poartă imaginea sufletului!

Otilia încerc să înțeleg ce ai vrut să spui aici și încerc să descifrez ca în fața unui tablou abstract: \"de speri că-n ceruri vei avea alt cer...
atunci...
de ce-ar fi moarte între două vieți
și nu ar fi doar nemurire?\" Poate mă ajuți! În rest, mai am și aici o nedumerire \"nu întreba dacă vei sta la coadă între nori
sau vei fi numai tu fără ecou...\" Am alergie la orice coadă sau rând. Mai merge lucrat, limpezește-l! Succes!

Un document inedit, Jurnalul generalului C.V.R. Schuyler-șeful Misiunii Militare a S.U.A. în România din 1944-1947 și delegat în Comisia Aliată de Control, dezvăluie culisele unei înțelegeri aprobate tacit de îngropare a României și a Europei de Răsărit sub influența sovietică. Toată rezistența partidelor istorice în frunte cu Iuliu Maniu și Dinu Brătianu, a celor refugiați în munți a fost trădată de jocurile de culise dintre cei mari. Elizabeth Barker, o renumită cercetătoare în domeniu, remarca atitudinea cinică a lui Churchill în privința României, nepăsarea și frica de a nu-i deranja pe sovietici. Ne îmbătăm cu apă rece dacă mai continuăm să credem că jocurile nu se fac la alte nivele. Deschiderea lui Gorbaciov de mai târziu de momentul Yalta, precedată de o altă întâlnire, de data asta în Malta, nu a fost dictată de consecințele evenimentelor din !956, !968 sau din 1989, ci a fost dictată de o împărțire strategică a lumii, ținută bineînțeles sub control și în iluzia democrației.

corectez:...sovieticii ocupau deja centrul și S-E Europei. Și la...La Yalta s-a discutat vag despre Jugoslavia și Polonia.

Aș vrea să aduc o lămurire, nu la Yalta s-au stabilit sferele de influență, zarurile erau aruncate în acel moment. Sferele de influență au fost stabilite la Teheran și Moscova, 1943-1944, la Yalata, sovietici ocupau deja centrul și S-E Europei. De altfel, Churchill a dat lui Eden directive clare să nu dezvolte prin corpul diplomatic un front antisovietic în România. La Zalta s-a discutat vag despre Jugoslavia și Polonia. Stalin a respectat angajamentul de a nu se amesteca în Grecia și a primit mână liberă în România. România era ocupată de Armata Roșie în acel moment și în Jurnalul Generalului Schuyller erau menționate pozițiile demnitarilor americani, englezi și ruși care nu doreau un conflict din pricina situației României. Am să scriu despre acest subiect și documentele studiate.

Ce a mai rămas din dorința noastră de a consuma zilnic dragostea? Sau capacitatea de a dărui la fel de rece!