Marius Marian Șolea

Peisaj de verde stins Tu în galben, eu în negru – printre genele vremii o singură pată de toamnă lungită pe o palmă în parc. plin de inimi și de păreri despre lume, se duce să se

Sclipirea izvorului O lume care pare a se naște din propriile mistere îmi ia mîna și o întinde într-o întrebare către voi. veți da odată răspunsurile... vă veți întregi fragmentele

SCANDALUL – rețetă a succesului ca formă de obținere a notorietății (provocatorism, polemică, modalitate de instaurare a noului, mascaradă etc...) 1. Ați fost vreodată victima unui scandal

Răsărit cu îndrăgostiți Se înnoptaseră cuvintele scrise în joacă de tinerii goi, legănați precum vremea pe marea lacrimă a lumii. pierduți în imagini n-au plîns, doar valul se răsfrîngea

Cu greu, oamenii reușesc să iasă din vise ca din niște grote. viața este opțiune între alb și negru. restul, toate nuanțele în care ne perfecționăm, în care ne considerăm specialiști și din care

Pentru un Abecedar este de ajuns și doar nisipul mării, dar singurul lucru pe care nu mi-l pot imagina este Universul. cred însă că trebuie să existe un drum către margini, atât timp cât

În România mută și rece, tăceri de oțel îmi ară inima în previzibile brazde cărnoase. împrejur, doar un murmur. de mirare, de groază, așteptând iminența. ca pentru un bâlci, oameni

Epica sahariană Precum marile arhitecturi ale pietrei, în mijlocul deșertului, așa sentimentele noastre mereu în mijlocul lumii... sau poate, îți spun numai ție, în mijlocul

Poemul cu desăvîrșirea Desăvîrșirea? – cuvînt născut agonic din laptele supt la sînul contrazicerii cu timpul. toiagul determinării îl văd rezemat de frunțile pietrei. de teama

Deprins cu socialul Nu mai știu de împletirea îndrăgostiților cu arborii, și nici pe Dumnezeu plîngînd în mine. sînt astăzi precum o idee odihnindu-se pe bănci, regretînd acel „adio”

Peisaj Măiastrele și-au părăsit cuiburile și se aruncă năpraznic pe urma lăsată de om și caută întruna o rămășiță de eternitate... femeile duc cu sine gesturi în care se

Niște oameni detașați și evitați de aparență mi-au sugerat că, pentru a mă ridica de jos, să pot măcar privi spre înălțimi, nu chiar să le decid, ori să le locuiesc, ar trebui să mă hrănesc cu

Conceptualia Am plecat spre voi depășind metropola și-am trecut pădurea, am parcurs deșertul. oceanul, oceanul era înainte... toate albastre erau, eu albastru eram, tăcea urletul

Răvașe Nu am somn nici astă-seară, nu cunosc cît să mai fie ora, poate e chiar dimineață, eu vreau somnul acela care să schimbe lacrima în clipă. simt deasupra mea ceasurile unor

Existențială Totuși, floarea mai este un simbol și înaintea mîinii care se apropie. este un înger căzut în percepția ei, o culoare trăind agonia luminii. eu, îmbrăcat în destin și-n

Perdeaua O perdea a ferestrei ochilor mei, chiar dacă lasă să intre lumina spre mine, nu dă voie întunecimii din camera de dincolo să iasă afară... și-ar trage lumea peste

Bătrânii din satul Corșor mi-au crescut copilăria. munții dinspre Apus, care atunci îmi păreau a fi foarte înalți, sunt astăzi relativi ca existență, în comparație cu oamenii aceia. la

Titlu Văd clipele zîmbind acelor păsări care se înalță în urma lor. un univers întors pe dos prinde în mișcările noi speranțele anticilor... și alte legi vor guverna cîntarea

Îmbrățișarea O privire scăpată din cer mă dezvelește de pămînt. ce val înspumat îmi fură din țărm!

Fabulă Ca viitor june aspirant în specializarea în buchii și fin utilizator al virgulei, de mic nu m-am putut stăpâni să nu încerc a cunoaște locurile dimprejurul casei de la țară, livezile mai

Metafizica Este neglijabil pentru ființă prezentul, dar, oricum, premisă, neglijabila premisă într-o veșnicie. timpul subiectiv sînt eu! cînd m-am născut, ar fi trebuit să mă

Tic Prea dragă îi este ceasului ora și iubirii omul. ce tandre pendule bat omul pe umăr!