Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cu bine!

din volumul, în pregătire, \"Liber\"

2 min lectură·
Mediu
Pentru toate lucrurile care nu se pot spune banal există poezia.
cei pierduți nu vor putea vreodată să caute pe nimeni.
de afară, timpul se ascunde în mine de teama unor
întâmplătoare uitări.
poate că fuge de tine, de viața și de zâmbetul tău.
contemporan al meu, dacă ai fi fost sincer, ne-am fi întâlnit.
tot timpul te-am văzut îndepărtându-te, nici o rezonanță,
nici un ritm…
în schimb, asfaltul te dinamizează, îți confirmă convențiile.
de pe ale cui tâmple crezi tu că am cules eu vaietele
pe care le tot duc la Dumnezeu?
câteva au căzut și printre aceste cuvinte.
am avut ochii fierbinți, dar tu nici măcar nu ai observat,
deși te-am privit insistent.
te înțeleg, ai fost preocupată de prețuri, informații,
vocații, destine…
îngerii potențiali și-au făcut stat în groapa de gunoi a lumii
și de acolo guvernează cu căldură.
știu bine că tiparnița din Evul Mediu a turtit odată timpul...
până atunci, el fusese sferic.
în urmă, a început să îi crească picioare pentru a putea să meargă
umăr la umăr cu noi
și ține foarte mult la sincronizarea asta, dar pe noi, oamenii liberi,
ne preocupă numai Dumnezeu,
El este tot ce am putea să fim.
în rest, nu ne mai interesează nici o altă devenire.
de vreme ce exiști, tu ești fratele nostru.
012.302
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
218
Citire
2 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Marius Marian Șolea. “Cu bine!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-marian-solea/poezie/203654/cu-bine

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@iakab-cornelia-claudiaICIakab Cornelia Claudia
fiecare vrea să devină dumnezeul lui, sunt n variante de idei despre perfecțiune. în consecință:

Pentru toate lucrurile care nu se pot spune banal există poezia.
cei pierduți nu vor putea vreodată să caute pe nimeni.

cum să spui banal ceea ce înseamnă discordie?!
merită să mai citesc pentru a te înțelege.
0