Poezie
Referință
din volumul \"Contemporan cu Dumnezeu\", Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2005
1 min lectură·
Mediu
Referință
Ne mâncăm unii altora umbrele
pentru a fi mai siguri de existența noastră.
în tot acest timp, încercăm să fim iubiți, dăruindu-ne singurătatea…
nădăjduim chiar și surogatele, apoi ne întrecem
în a le perfecționa.
neterminând nimic, dorim mereu începuturi plăcute și aducem,
pe sub luna care alunecă între lumină și timp,
părți de realitatea din afară,
să compensăm lipsa realității din noi.
vrem să ne întindem în dulceață, să alunecăm,
sateliți ai fericirii…
să nu ne mai tragă în jos
încărcătura de vreme
și să ne apese doar cerul, prin intermediara lui,
iubirea.
frunze pălmuite repetat de către lumină
au alungat noaptea cea neîntreruptă,
iar ea se retrase cu un capăt în noi…
obligați să vedem că iubirea există,
în toate faptele noastre ne melancolizează luna
care alunecă singură între lumină și timp…
001.865
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marius Marian Șolea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Marius Marian Șolea. “Referință.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-marian-solea/poezie/145370/referintaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
