Poezie
Destinatar pierdut
1 min lectură·
Mediu
Voi avea mereu o frică mare:
aceea de a nu mă mai găsi la un moment dat
la aceeași adresă.
în plus, sunt multe lucruri pe care aș vrea să mi le spun,
dacă aș fi atât de sigur că nu o fac fără vreun rost...
copilăria mea, disparată printre imagini rurale,
îmi readuce în gând câte un aparat de radio
lăsat să cânte peste dealuri tot felul de muzici,
apoi urmau niște știri. stau și mă întreb:
ce s-o mai fi întâmplat cu știrile acelea din copilăria mea?
erau atâtea știri de bine...
or fi răzbătut sau or fi avut ele efect până astăzi? –
oamenii par să fie la fel.
le tratam cu aversiune, întrerupeau brutal câte un program...
acum, din tot ce am trăit atunci,
sunt numai eu într-o formă întreagă.
deja am început să îmi propun să-mi amintesc de mine,
cel de acum. presimțind dezintegrarea,
la fel cum s-a întâmplat cu tot ce cânta timpul
împrejurul
copilăriei din mine, care își câștigă zilnic supraviețuirea
în câte un gând ori în câte o faptă.
previzibila ordine va coborî, într-un târziu, peste toate.
026.451
0
Am pierdut recent o legitimație și pentru a o reface a fost nevoie să o declar pierdută. Și mă gândeam în timp ce completam formularul: de ce n-aș scrie ceva în genul “mă declar pierdută”?
Găsesc aici cumva aceeași temă. Pierderea și nevoia de regăsire. Dar și de pierdere a fost nevoie la un moment dat, căci altfel nu ar mai fi apărut nevoia de regăsire. Poate asta este și mai greu de recunoscut sau, pur și simplu, transpare mai târziu. (Poți să te regăsești întâi ca să te pierzi după? Pare ilogic acest re- la început, dar poate nu imposibil într-un context postmodern.) A fi la fel și altfel, iată o temă care nu ar trebui tratată cu ușurință, fiindcă este multă tensiune în subiect, așa cum reiese și din poemul acesta.
Un poem despre chemările vocilor de la radio spre un spațiu din ce în ce mai dorit până la o întregire simbolică dintre fantezie și locul părăsit, urmată apoi de presimțirea dezintegrării, ea însăși parte a unui alt întreg.