Articoledialogue
fragment din cuvântul rostit cu ocazia decernării premiilor revistei Luceafărul, 25.02.2006
datorita acestor cuvinte, demnitarii instituției mă aduc în Comisia de Disciplină, cu ajutorul cocoșaților gelatinoși
2 min lectură·
Mediu
Revista Luceafărul, 2 februarie, 2006
În cazul în care nu se mai finanțează, ca regulă generală, acest gen de acțiuni ale publicațiilor culturale, indiferent de motivele invocate, și cum deja știm că Programul Național pentru Subvenționarea Culturii Scrise este trecut în administrarea unei alte instituții, putem să spunem fără să riscăm în nici un fel eroarea că, începând din acest an, ministerul de profil nu mai are obiectul muncii în ceea ce înseamnă cultura scrisă din România. Dacă această situație, contrariantă cel puțin pentru una dintre părți, ne referim la scriitori, editori, difuzori și chiar la acei potențiali cititori, nu ar poseda realitatea fără consecințe, ea ar rămâne în percepția noastră doar ca o altă ciudățenie a spațiului nostru de gândire politică. Însă această mutare aduce după sine și o altă metodologie, a ”proiectului”, nespecifică revistei și cărții pe hârtie. În fond, care este proiectul unei lucrări care există electronic și trebuie predată, contracost, într-o tipografie pentru a fi pusă pe hârtie?
În calitatea mea de scriitor, îndrăznesc să fac un apel la organizațiile profesionale din România, editori, difuzori, uniuni de creație, pentru ca ele să încerce un dialog comun cu ministerul, după ce în prealabil vor fi consultat metodologia Fondului, nespecifică, și să încerce, măcar pentru un an, păstrarea conținutului dosarului de până acum, abia învățat în chițibușurile sale de calcul economic. Pe de altă partă, sugerez inclusiv păstrarea Comisiei alcătuite în mandatul doamnei Mona Muscă, evident fără secretarul acesteia, pentru a nu fi interpretat mecanic ”proiectul” acestor sugestii. Oricum, numirea membrilor Comisiei este pe doi ani, în textul legii, și nu cred în promulgarea unei alte Legi a Culturii Scrise, deși se lucrează la ea, înainte de acel februarie nedatat, din anunțul Fondului, decât ca Ordonanță de Urgență.
Din alt punct de vedere, și abia acum s-ar putea spune că părăsesc obiectivitatea, această Comisie a fost onestă, cu foarte mici, izolate și insingnifiante, antipatii de natură politică. Am lucrat cu acești oameni pe tot parcursul respectivului Program, știu bine ce spun.
Așadar, ar fi convenabil, politic și economic, implicit cultural, pentru toată lumea să încercați un dialog cu reprezentanții Ministerului Culturii și Cultelor. Aș părea foarte îndrăzneț și, în aceeași măsură, naiv să vă explic motivele. În plus, este o considerație empirică, această guvernare aude mai bine decât precedenta, cel puțin datorită tinereții, conceptului de tinerețe, mai degrabă…
foto: kat callard
În cazul în care nu se mai finanțează, ca regulă generală, acest gen de acțiuni ale publicațiilor culturale, indiferent de motivele invocate, și cum deja știm că Programul Național pentru Subvenționarea Culturii Scrise este trecut în administrarea unei alte instituții, putem să spunem fără să riscăm în nici un fel eroarea că, începând din acest an, ministerul de profil nu mai are obiectul muncii în ceea ce înseamnă cultura scrisă din România. Dacă această situație, contrariantă cel puțin pentru una dintre părți, ne referim la scriitori, editori, difuzori și chiar la acei potențiali cititori, nu ar poseda realitatea fără consecințe, ea ar rămâne în percepția noastră doar ca o altă ciudățenie a spațiului nostru de gândire politică. Însă această mutare aduce după sine și o altă metodologie, a ”proiectului”, nespecifică revistei și cărții pe hârtie. În fond, care este proiectul unei lucrări care există electronic și trebuie predată, contracost, într-o tipografie pentru a fi pusă pe hârtie?
În calitatea mea de scriitor, îndrăznesc să fac un apel la organizațiile profesionale din România, editori, difuzori, uniuni de creație, pentru ca ele să încerce un dialog comun cu ministerul, după ce în prealabil vor fi consultat metodologia Fondului, nespecifică, și să încerce, măcar pentru un an, păstrarea conținutului dosarului de până acum, abia învățat în chițibușurile sale de calcul economic. Pe de altă partă, sugerez inclusiv păstrarea Comisiei alcătuite în mandatul doamnei Mona Muscă, evident fără secretarul acesteia, pentru a nu fi interpretat mecanic ”proiectul” acestor sugestii. Oricum, numirea membrilor Comisiei este pe doi ani, în textul legii, și nu cred în promulgarea unei alte Legi a Culturii Scrise, deși se lucrează la ea, înainte de acel februarie nedatat, din anunțul Fondului, decât ca Ordonanță de Urgență.
Din alt punct de vedere, și abia acum s-ar putea spune că părăsesc obiectivitatea, această Comisie a fost onestă, cu foarte mici, izolate și insingnifiante, antipatii de natură politică. Am lucrat cu acești oameni pe tot parcursul respectivului Program, știu bine ce spun.
Așadar, ar fi convenabil, politic și economic, implicit cultural, pentru toată lumea să încercați un dialog cu reprezentanții Ministerului Culturii și Cultelor. Aș părea foarte îndrăzneț și, în aceeași măsură, naiv să vă explic motivele. În plus, este o considerație empirică, această guvernare aude mai bine decât precedenta, cel puțin datorită tinereții, conceptului de tinerețe, mai degrabă…
foto: kat callard
035197
0
AP