Poezie
Oda părăsirii
1 min lectură·
Mediu
În fiecare piatră aștept pe aceea
cu sânge alb de calcar ușor să
îngâne pentru sine cartea desfacerii.
Acum, când din soare ne-a rămas luna
să ardă umbre și amintiri paralele,
în munți adânci mi-aș obosi foamea,
în inima stâncii aș căuta camerton.
Mai lasă-ți primăvara pe umărul meu
să mă-ncovoaie în lipsă-mplinită,
dă-mi numele tău să mi-l pun la ureche,
mi-e rău de bună bucurie că trăim!
Mângâie-mi încăperile sufletului,
uită mereu ceva din tine la plecare
și pleacă doar cât să te întregesc.
001.337
0