Șotron de un picior două picioare

poemul pare personalizat, referirea stricta la personaje pe care nu le stim dar care pt tine inseamna ceva face textul usor ambiguu. dar nu asta e problema, finalul abrut/transant/echivoc/fara temeri da poemului ceva aparte, abia acolo m-am trezit, ultimele doua versuri au inaltimea lor.
mcm

o poezie pe care n-o-poți-sări. mi-o plăcut așezarea ei, încă din primul vers: \"cand te odihnești se face primăvară\".
apoi întreaga re-găsire a unui timp pe-trecut atunci \"peste tot / pe matricolă\" atunci când \"nu poți lua nimic de la timp / doar amintiri câțiva prieteni o profesoară de matematică absențe multe absențe\".
un final bine-trasat și suficient: \"de la etajul opt vedeam câmpul / o linie de înaltă tensiune sub care se plimbau câinii vara\".
felicitări.


cu stimă, Cornel Ștefan Ghica.

p.s. La mulți ani!

Carmen, asa e este! nea Titi, profesoara de matematica...:) exista doar \"pentru mine\"! poate ca era mai bine sa-l pun la personale. si mie imi plac tare mult ultimele doua versuri au ceva in ele de care te indragostesti. multumesc mult de semn si te mai astept sa-mi spui!

Cornel, multumesc mult! ne aducem aminte de atunci si pentru fiecare, etajul opt sau nea Titi a insemnat altceva si e frumos sa te gandesti la cum se vedea departe.

cu drag,
victor