Poezie
Urăsc
1 min lectură·
Mediu
Urăsc să îmi simt sufletul oval să nu am timp pentru mine,
să îmi pun mâinile în carnea oamenilor jazz,
să le înnod tristețile. Urăsc să îmi petrec nopțile până peste coate,
să tac prin fum să le cânt.
Urăsc să visez și nimeni să înțeleagă,
să rămân singur luni, marți, se întâmplă chiar și miercuri,
joi, vineri , sâmbătă și duminică respir.
Urăsc să fie aceeași zi în fiecare când trec prin parc să rămân mai mult decât o bancă,
uneori cât frunzele, bătrânul de lângă mine
își pune medalii în piept. Una câte una de demult.
Urăsc să am ca doi pumni în spate,
să nu mi se spună de ce zbor, urăsc tăcerea. Îmi intră între omoplați,
nimeni să o asculte, când am aripi înaltul mi se potrivește,
chiar dacă nu-l înțeleg.
Pe câinele meu îl cheamă câine,
pe bătrân,
l-am văzut mușcând dintr-o pâine.
Urăsc să nu știe nimeni,
să îmi dau sufletul
mereu înapoi.
053945
0
\"Urăsc să visez și nimeni să înțeleagă,
să rămân singur luni, marți, se întâmplă chiar și miercuri,
joi, vineri , sâmbătă și duminică respir.
Urăsc să fie aceeași zi în fiecare când trec prin parc să rămân mai mult decât o bancă,
uneori cât frunzele, bătrânul de lângă mine
își pune medalii în piept. Una câte una de demult.\"
asadar in ultimele zile ale saptamanii respiri intr-un mod aparte, dar oricat de melancolic ai scris \"raman mai mult decat o banca\" mi-a placut poate si celor care au gustat pe dinauntru aceeasi stare, iar frunzele... presupun acelea uscate si cateodata amestecate cu noroi, ca o mocirla de iluzii
nu stiu de ce dar cred ca batranul acela care apare te identifici cu el
\"Urăsc să nu știe nimeni,
să îmi dau sufletul
mereu înapoi.\"
nu am inteles ultimele doua versuri, un fel de cautare a sufletului?
maia,