Pictat cu fâlfâit de licurici

de ieri am învățat variate graiuri
sub pleoapa visului
nu mai este decât zborul
învolburând gândul
a dorința
de a fi
doar tu

în realtitatea timpului
mă văd mai puțin femeie
închid vânturile
sfarm valurile
prinsă printre nebuni
dănțui în flăcări
aprind sfeșnice
în candelabre
de aur

când nu îmi erai
sentimentele dorințele
erau doar asteroizii unei inimi frânte

... mă atrag, oriunde ar fi, deci și aici, parcă m-ai fi strigat pe mine, și îmi place cum e pictat visul tau,
cu aripioare mici,
cu clinchet de licurici,
cu orice despre zborul lor, dar numai fâlfâit nu...
Iartă-mă, te rog, dar e prea greoi fâlfâitul, și îmi suna și urât. Mie...
Și ultimul vers l-aș fi pus simplu : \"îmi ești îți sunt\", deși mie îmi place mult, și am și folosit \"mi-ești\". Da, aici aș fi pus poate \"mi-ești și îți sunt\"
Da, azi sunt nehotărâtă, dar nu, nu sunt! Îmi dau doar cu părerea, pentru că, desigur, poți foarte bine să nici nu mă bagi în seamă.
În rest, mi-a plăcut mult!

Mariei si Licuriciului, de ieri am invatat ca trebuie sa exist pentru a spune mi-esti. de ieri am invatat ca moartea se strecoara neintrebata in viata, si ne alege pentru rolul principal al actorului grabit. azi sunt trist ca a trebuit sa aflu o moarte.