Între mine și fluturii din acvariu

Da, azi e ziua când stelele se adună sub cupola unui suflet însingurat, e amintirea care ți se prelinge precum zăpada strânsă în țurțuri, a zborului frânt la vârsta infinitului: azi mai puține fără tine / și am optsprezece. Copilul din noi e veșnicia, e veșnicia gândului curat, e bine să fim copii. A doua strofă e ceea ce înseamnă: vârsta întrebărilor, e starea zilei de azi, e starea care ne trage uneori mai jos decât simțim că am putea, îți înțeleg plângerea versului, mereu, mereu vom fi un Noi, și tot greu va fi mult mai ușor. Sunt versuri pe sufletul meu, dar știi tu bine, că nu trebuie să rămânem aici, hai să facem șotron, începi tu? nu mai bine mă lași pe mine, eu l-am învățat în mai multe feluri… și pentru că versurile tale generează alte cuvinte ți le voi dărui aici:

durerile și-au uitat destinul
nu mai sufli nici o vorbă
ți-au murit cuvintele pe buze
culorile te pictează azi
doar în infinituri de aripi zdrobite
azi cel mai mult cu tine
dar mai puțin eu

nu mă întreba de ce nu mai scriu

poate culoarea ochilor îți va spune
cum inimile înviază rebele
pe negândite
ucigând copilul din mine
mă nasc doar femeie
la ceas de noapte

sub pleoape
pustietate
nu mă mai joc nici cu stelele
doar iubirea
străbate abotimpurile
păstrez amintirea
când mă ascundeai în spatele altei iubiri
tăcere

în noaptea asta
mi-au sângerat cuvintele
n-a mai rămas nimic
decât
o rană

m-a atras titlul, dar sa stii ca nici textul nu e mai prejos...:). un poem sensibil in imagini. mi-a placut

sa luam un vers
sa-l aruncam in cercul sapte
poate acolo vom intelege
de ce s-a nascut
intr-un picior

imi las bratele timpului
spre ce?
vantul stie
spre tine
sau spre tine

privesc versul
sapte imi sopteste

spre voi

:)

imi las bratele timpului
spre cine?