Îți scriu scrisoare

Răspunsuri la scrisori se pot da, și se pot da în proza sau versuri, totul e cum percepe fiecare, nu știu ce să spun referitor la aceste versuri mai ales că sunt pentru o Marie, că sunt eu sau nu, chiar nu are importanță, oricum e greu să mă recunosc aici, ai ridicat cuvântul dincolo de cuvânt, l-ai făcut să respire mai mult decât poate, ai coborât cerul la nivelul albastrului din privire…o scrisoare din alte vremuri pentru vremurile de acum… E atâta filozofie a înțelesurilor, încerc să mă discurc prin acest labirint al tău, sunt foarte multe cum ar fi: m-am oprit în mulțimi / și am cuvântat sufletului / îl adunam din fiecare / și mă împărțeam lor / apoi am născut / și cuvintele s-au prăfuit / într-un sertar / am rugat bărbați să-l deschidă / dar toți au murit. E o legătură între celest și pământesc aici la tine, dar mă opresc, fiindcă caut să răspund altfel, poate nu e starea care o desprind din textul tău, dar asta e, îl pot considera un poem de sine stătător:

te caut cuvânt prelins la vârsta minunilor
adun din palmele tale boabe mari de aur
fusese demult lacrimile ei
ca o lance necruțătoare

violete culorile aduc dorul călare
arșița gurii ca bobul nevolnic așteaptă pe maluri
și seva pătrunde statornica în trupu-mi
poate că asta e ora poate că ăsta
ești
tu

acum cateva zile cineva m-a intrebat cum o vad eu pe Maria, adica pe tine. si sa stii ca nu-s singurul care are aceleasi imagini atunci cand te descrie. sper ca nu am deranjat pe nimeni fiindca am spus ceea ce simt. ce spui, te privesti in oglinda? :)

multumesc pentru poemul lasat aici.

Nu știam că cineva se mai întreabă, că cineva mai vrea să știe cum sunt văzută, eu nu mă știu niciodată, fiindcă mereu sunt alta, nici nu mai știu care e realitatea, poate o pauză trebuie luată să pot reflecta referitor la mine. E greu, am spus să descifrez tabloul acesta, poate e prea mult alb încât nu reușesc să mă deslușesc. Poate nu e corect, dar în loc de comentariu voi pune tot un fel de poem, care exprimă starea zilei de azi, poate așa cum mă văd eu:

poate că există clipa, când chipul, ți se răsfrânge în oglindă,
când celulele trag să moară încă din mugure.
e timpul, când scrisorile vin și pleacă uneori fără răspuns.
prin sufletul ud cuvintele își înroșesc fața a roz neatins de surâs,
e chipul acela pierdut printre cireșii în floare,
e umbra părăsită prea des cu sfială și frică.

îmi despletesc gândurile- oglindă,
poate cu ceva arome de mosc.
pătrunzi prin zidurile pustii
să mă întorci ca rodul sub brazdă,
ninge uneori molatec peste sufletul agățat cuvânt,
răstignită în fiecare noapte
pe coarde de chitară cântec
ca o dulce bunică întorc anii.
bunicul, a plecat demult, pe căile profunde-timp
își bea tacticos cafeaua, întorcând foaie, după foaie…

hai, să ne așezăm în fața sobei și să-ți povestesc despre mine!
Ninge! cele mai frumoase povești se spun iarna.
eu singură și mică de tot mă voi cocoloși
în pâlpâiri albastre
în inima ta,

cu hainele zdrențuite de mărăcini.