Copil

Copilul din tine se joacă de ieri pe șevalet așezând culorile pe anotimpuri, ai exprimat atât frumusețea toamnei cât și frumusețea sufletului copil, consider că versul doi mai trebuie lucrat, se estompează la armată uscată, trebuie să găsești altceva, am o idee, dar te las pe tine, tu îți știi starea și ce te-a determinat să scrii, ești singurul care trebuie să schimbi dacă e ceva de schimbat, în rest e de bine!

se joaca si sper sa o mai faca cat timp vor exista culori in anotimpuri. uneori plang, dar nu-i nimmic, panza va pastra motivul si-mi voi aduce aminte de ce verde sau albastru. multumesc de cuvinte, dar nu inainte de a-mi retrage armata.

Îmi imaginez o frunză, ruginită de toamnă dar cu nervurile încă verzi, spunând unei ghinde povestea ei. Și un copil, ținându-le în palmă pe amândouă, ascultând fermecat foșnetul culorilor și timpului.

as vrea sa fiu eu copilul pe care ti-l imaginezi ascultand fermecat fosnetul culorilor si timpului. poate atunci as intelege altfel aceasta lume. daca rosul ar fi galben si frunzele inimi, atunci am calca cu grija prin aceasta lume. mi-e teama sa ma gandesc cate frunze am calcat!