La picioarele Tatălui îmi cresc aripi

Despre ce boală îmi vorbești tu aici suflete? Dacă am spus suflete deja am intrat dicolo de cuvinte și intuiesc că doar coloanele infinite spre cer pot împleti tăcerea secundelor mimate pe cadranul inimii – cuvinte. Abia azi am reușit să te citeasc și descopăr că e o prelungire a poemului meu neterminat, sau al meu e continuarea a ceea ce e aici la tine. Te simt prin cuvinte și dincolo de ele, ai început să folosești culorile și îmbraci cuvintele în ele, le dai diverse nume, șevaletul a luat locul foii albe imaculate, de unde dali și de unde atîtea culori? Te-am descoperi în culori întunecate. Atunci la început, era un fel de mai și totul era într-o atmosferă absurd de tristă, iar azi? Da, azi îmbraci culorile curcubeului rispite printre degetele noptilor, a nopților când fluturii sunt liberi în zborul lor pictând mărturiile iubirii.

culorile le-am gasit la un brat de suflet, pe panza ce sta marturie ca am fost orbi sau pe foaia alba ramasa muta in fata poetului anonim. am incercat sa culeg fluturii din coasa mortii si sa-i las curcubeului intr-o joaca de copil. cum altfel sa intelegi lumea titanilor crescuti intre \"oameni\".

cu drag, Victor