conștiința presupusului poet

A postula ceea ce insinuezi la modul artistic aici este foarte drăguț. Un poet rămâne întotdeauna un... presupus poet, iar un mare poet se presupune până ce moare că ar fi cel mai mic poet. Din această dilemă nu putem ieși. Dixi!
Chestia cu accentul pus pe conștiință face să lecturez acest text ca pe o constatare. Acum, că se referă la propriul eu sau la alt eu, chiar nu mai interesează pe nimeni. Bănuiesc faptul că ar fi un pamflet. Dar nu afirm că și este adevărat acest lucru.

Simplismul microcosmicului bordel, a picăturii în care s-ar oglindi tot universul îmbâcsit mă pune pe gânduri. E mai mult umor de bună calitate, sarcasm dus până la limita imposibilului decât o trăire specifică poeziei.

Și acum vin și întreb - simulând faptul că aș fi judecătorul care a ascultat învinuirea din versurile de mai sus:

-Unde este astăzi Poetul?

Nu pot presupune că în spatele unei constatări reci, aparent moralizatoare (că sigur nu ăsta-i scopul urmărit în poezie) ar domni geniul Poetului. Și dacă n-ar mai fi el niciunde pe pământ, tot ar trebui să subziste măcar în colțurile obtuze ale minții fiecărui poet contemporan. :)

astazi poetul este acolo unde crede el ca este. :)