Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

dintr-o parte în alta

2 min lectură·
Mediu
când eram copil
mama îmi spunea că pe stradă sunt criminali teribili și frumoși
plus toate lucrurile pe care o să vreau să le am și acei cai albi.
de atunci îmi bag sufletul mai înăuntru,
pun greutăți pe el să nu mă lase dracului,
să fie acel ceva la care să nu mă gândesc tot timpul,
să îl am pur și simplu,
nu știu de ce și acei cai albi. în fine
mai târziu am băut niște beri
și mi-am dat seama că în repaos pot atinge o viteză mult mai mare decât cea a luminii.
cum ar crede unii, total aiurea
dar am privit sticla aia de bere
și nu eram nebun.
*
până la urmă dă-o dracului de lumină!
de exemplu anul 1983
când frate-miu își băga un deget în cur
fără să știu ce are de gând, mi-l arăta.
încă miroase,
are energie și e de colo-colo,
nu e doar trecut.
atâtea formule plus viteza luminii
când e foarte simplu…
acei calbi albi,
fără trecut,
fără prezent,
fără viitor
și unde vrei sa ajungi.
*
de ziua mamei a fost mișto
fără să-i spun că o iubesc, deși
mi se face așa, că ar fi trebuit.
dar în pula mea, asta nu e o poveste de dragoste,
e ceva dat, să mă facă puternic.
002.039
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
218
Citire
2 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

Marinescu Victor. “dintr-o parte în alta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marinescu-victor/poezie/13986242/dintr-o-parte-in-alta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.