Patruzecișiunul aurolac și io

ca niciodată stau în fund și mă țin de picioarele viilor nu știu dacă își dau seama dar sunt ieșitura societății trântită pe podeaua de cauciuc să vezi cum sar tălpile din mine și se întorc în mers în funcție de greutate de număr fiecare asortează câte o înjurătură cea mai des întâlnită grijania mătii de aurolac de fiecare dată îmi suflec mânecile rupte din balele lor îmi fac un ac și-mi caut vena să o dau cu împrumut ce viață mâine vreau să mă trezesc devreme să fac o baie să-mi mai spun încă o dată m-am lăsat de fumat apoi să mă arunc iar in patruzecișiunu printre tălpile călătorilor de data asta să-mi fie milă de ei