Radio

șii e senzația aia când sunt mai mulți apoi niciunul cândva zburau toți odată pe rând erau nefericiți printre două antene colective cu aripile în jos și mă gândeam dacă toată viața este la fel de îngustă și liberă pe bloc îmi construiam o lume plată din când în când îi atârna de ușă un lacăt aveam întotdeauna piatra potrivită pentru a prelucra prin lovire dimensiunea belciugului evadarea mea eram doar un copil care încerca zborul zburând porumbeii între două antene colective