Călător

cu mâinile în buzunare răsucesc timpul pe câte o scamă din ațele textilei nu m-am oprit niciodată nici măcar când trenul se lovea de noapte și toți oamenii lipeau vene pe spaimă de parcă îngerii mai aveau timp și pentru ei aveam săgeți în călcâie aveam inima ta aveam aripi pentru iubire și am aflat că ești mai mult decât un drum cu degetele în ochi la peste osutădekilometriipeoră așteptările se scurg prin degete lungi uneori se pun pe buze trebuie să tac mimând cuvintele trupurile noastre ca două sălcii se lipesc de vânt îmbrățișate aleargă timpul nouazecișișasedezileșioptsprezeceorefărătreiminute îl potrivesc în umeri veșnicie și te gândesc