Melcăială

jocul de-a incetul te transforma intr-un ax al pamantului. vad o detasare de viata, o privire dpdv al observatorului. /pământul se târăște pe sub mine
de parcă ar avea un loc
unde să rotească /
numai bine

pare sa apara o rasturnare spectaculoasa a proportiilor...si a raportarilor...cel ce gandeste se indreapta spre/devine un fel de centru al nemiscarii ce subordoneaza rotatia pamantului ceare devine, parca, din ce in ce mai insignifiant...poemul mi-a creat senzatia de inceput de *drum* al resorbtiei intr-un fel de punct terminus, esenta...ca un fel de poveste a punctului ce incet, incet inghite sfera...un text foarte interesant...

Ioana, Stefan, va multumesc mult pentru ca v-ati oprit aici si nu cu mana goala. pe curand!

victor