Mașinuța roșie de mărțișor

Te joci cu mașinuțele și crezi că dacă le bușești de două trei ori, se strâng fete în jurul tău. N-ai de lucru și o agăți pe cea roșie de bară, vine și ea, nu știe ca o placi și tragi mai tare, se rupe de la îmbucătura degetelor. Apoi apare Costel nechemat, după al doilea nume ai spune că-i plac copanele. Apucă în grabă una de pe jos și îi numără roțile, după ce o pune la loc, ridică de bot să-i numere și suspensiile. Pică de câteva ori chiar mai mult și mă întreabă dacă o dau. “Costele, am treabă! Ce treabă, mă? Hai că am doi indieni cu cuțit, da’unu nu mai are pană. Mi-o dai? Costele, nu vezi că-i Grațiela aici? Și nu-s mașinuțele mele, sunt ale lui frate-miu, m-a rugat să le plimb. Da’ p-asta o aveai și la școală!!! Da mă da, și la școală le plimb. Hai mă să jucăm fotbal. Costele, mă însor! Hai mă să bem o bere! Costele, am de călcat! Hai mă să mai povestim, să ne aducem aminte! Mai știi mă când aveai mașinuța aia roșie și te-am întrebat dacă o dai? Da mă mai știu. Eu o luam ca să nu te însori mă! Și eu de ce nu ți-am dat-o? ”