Poezie
la steaua
1 min lectură·
Mediu
Pletele-ntraripează lanul de grâu,
Rochia redesenează sufletul din pârâu,
Furtuni aruncă la mal gânduri cu scoici,
Ciripituri de ciocârlii izbucnesc geneze și doici,
Roșul macilor picură-n zmee,
Mireasma viitorului se scurge-n gene, ‘n azalee,
Faleza cu trenulețe răsună a copilărie,
Cu un binoclu măresc scene din istorie...
Oare ce-or mai face, pe unde-or mai fi
Alaric, Teodoric și Atilla?
Or fi terminat de jefuit Roma Cerească?
Dar cei din BD?
Aștia precis sunt în acțiune, pe undeva, cu îngeri...
Și copiii căpitanului Grant? Sau Nemo?...
La steaua care-a răsărit e-o cale așa de scurtă...
Dimineața învăluie șoldurile stâncilor,
Observ că se mai fac poze cu elefanți pe plajă, ca atunci, demult...
Impresionantele „vise, muguri și castaniul mării” (oare există așa ceva?).
Mâinile tale cuminți...
002.106
0