Marina Samoila

cinci, cinci, cinci soare sub opinci sapte, sapte, sapte soare-n miez de noapte patru, patru, patru calarim pe-un astru zece, zece, zece luna ne petrece sapte, sapte, sapte drumul ni

Doar primavara seman cu mama: Fragila si stravezie, Soarele-mi curge prin vine Pana-n pupile, Pana la calcaie. Fragila si stravezie, Mangaierea primaverii Pe umerii mei Dezmiarda locul

In ochii tăi Si buni și răi Sunt un copil fragil Femeie Cheie Atârnată de-un gând Arzând Sunt un ceas de popas Rază Oază Regăsită-n pustiu Prea târziu.

In fiecare dimineață Mâna ta oprește ceasul: - Draga mea, trezește-te, suntem un pic mai bătrâni azi! …………………………………… Ce-ar fi dacă viața mea S-ar relua altfel în fiecare zi ? Să ne-ntâlnim doar

Tablou cu becuri oarbe atârnate – Robinetul luminii închis. Noi? Bâjbâind savant sau prostește. Preș de zdrențe și mătase – Cărarea aproximată de destin. Noi? Mergând poticnit sau

Mi-ar fi placut sa stiu sa cant la pian Dezlantuit, nebuneste, sa destram linistea groasa Ca cei care stiu sa cante sau cei carora nu le pasa, Sa simt cum la atingerea clapelor reci Degetele mele

Cand citesc cartea ta Prietene, rasuflarea mea Unduieste aerul de langa tine. Gandul tau, desenat in cuvinte, Devine gandul din mine. Degetele mele te ating La mangaierea fiecarei

Ma trezesti in zori ca sa aduni cu mine roua de pe iarba Imi mangai pe pleoape mugurii de vise Imi aduci in palma aripi de izvor Ma rastorni apoi peste albastrul cast de cer Iar eu ma

Si vine Si pleaca Iubirea uitata Inchisa in scoica In mare-aruncata. Si vine Si pleaca Uitarea o-nfrange Durerea o neaga Copila o plange. Si vine Si-apleaca Al nostru alt chip In

Doamne, voi veni, Sunt pe drum, Imi schimb bocancii cu sandale, Imi pierd sandalele in aripi. Pamantul nu ma mai raneste, Calcaiul e acum in zbor Si steaua din el straluceste Cand din senin,

Cand ma va parasi marea voi fi un deshert, stiu, dar nu ma voi teme. Deshertul e mare revarsata si supta in adanc intr-un tarziu. In valul dunelor incremenit, deshertul pastreaza

Nasterea cantecului meu iti e straina ca apa fluviului ce se prelinge, marii. Nu poti vedea, desi inalt ti-e valul ce salcii, ce culori m-au mangaiat, peste ce pietre sau doar fire de

Te astept din nou. In mine e toamna si afara. Cand vei veni va fi zapada Iar eu, la fel de alba, te voi astepta. Te vei mira de urmele timpului pe fata mea, Uriase ca pasii tai pe

Abia trecuse. Au ramas urmele In praful ulitei, Unduind inegal. Sub lumina lunii, Langa mesteacanul alb, Ultima licorna Isi privea visatoare Stralucirea copitelor. Ultima licorna, Cu

De ce sa ne ingroape, de ce sa ne arda? Parasita de suflet, Despartita de cer, intinsa la orizontala, Carnea noastra nu stie sa dispara discret. Ce mai ramane din noi devine umila hrana Pentru