Noaptea când lunecă întinsă luna,
Și din suspin a mai rămas o rază,
În mersul ei rotund și-a pus cununa,
Sub norul care încă mai visează.
Ca o umbră sub pleoapele-i lăsate,
Mai trece gândul
Tăcerea mi-a escaladat fereastra,
Venind ca singuratică maree,
Pe o cărare albă și din glastra,
Cu flori ce au parfum de azalee.
E liniște iar în grădina sumbră,
Se-aude doar a stelelor
Târzie, noaptea mi-a intrat în casă,
Cu valuri moi purtând berbeci de mare,
Senin surâde și apoi se lasă,
Încet rostogolită la picioare.
Valul nopții încet mă împresoară,
Și țese pacea fără de
Tristețea mi s-a-ncolăcit năucă,
Pe umbre amăgitoare de culori,
Spre orizontu-adânc ca o nălucă,
Își trece pleoapa pe un noian de sori.
Se scaldă-n apa cerului albastră,
Frunziș de valuri se
MV