Poezie
Izabel râzând gonește țipetele cailor
1 min lectură·
Mediu
Izabel râzând gonește țipetele cailor
Se înfășoară în mine și-n ea anotimpuri
Anotimpuri pierdute.
Învolburată, Izabel crește în mine
Ca apele ploii unui gând
Peste pământul gol
și rotund.
Izabel înfășoară noaptea pe degetul mic
Al unei bunici izgonite din rai
Șoaptele ei sunt frunzele mele,
Tundra pustie, cerul tăcut
Unduitoare, Izabel naște cu buzele uscate
Stele de toamnă
Colorate.
Izabel e cântecul copiilor ei
Crescând în mare.
Cu ochii sărați gonește păsările călătoare,
Tăcută, Izabel e ploaia
din grădina mea secretă.
Rotund și gol pământul
peste gând,
Ploaia apelor, în mine crește Izabel, învolburată.
Pierdute anotimpuri, în ea și-n mine
Se înfășoară țipetele cailor.
Râzând,
Gonește Izabel.
002.669
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marin Tănase
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 108
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Marin Tănase. “Izabel râzând gonește țipetele cailor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-tanase/poezie/13975329/izabel-razand-goneste-tipetele-cailorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.