Poezie
Amintire
1 min lectură·
Mediu
Larva oglinzilor goale,
Rozând dedesubtul, apasă haotic pe nervii stelari
Ai bolții albastre, fantastică boltă lucioasă
De pași răgușiti, ascunși în mantaua ferestrelor albe,
Ferestre lăptoase prin haosul nopții ciudate.
Iar noi suntem grei și cam singuri.
Nu de mult se roteau înspre noi oasele cărnii,
ne răpeau glasul rece peste care nici noaptea nu stă.
Și mergeam amândoi, măruntaie-ale străzii, fantome de praf.
Să murim – îmi ziceai așezându-ți privirea tăcută,
Adâncită în frunze pierdute cine știe de unde.
Și cu mult de desupra, peste umărul tau, peste brațele tale,
se-așternea, mută, iarna.
002392
0