Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

CORĂBIER

1 min lectură·
Mediu
Intram o zi sau două
cu barca vieții-n ceață,
dar reveneam apoi
încrezător, la viață.
Acum sunt ani, Părinte,
de când mă chinuiesc,
și negurile morții
nu pot să le topesc.
Nu mai zăresc lumină,
e noapte-n jurul meu,
iar valul mă cufundă
tot mai adânc și greu.
— Prefă, Părinte, ceața
în ploaie de senin,
și-arată-Ți, Doamne, mila
spre sufletul străin!
Trimite-mi o scânteie
pe marea-nvolburată,
să-mi fie far și cale
spre zarea așteptată.
Căci vâslele mi-s frânte,
iar pânza s-a zbătut,
dar sufletul Te cheamă
din bezna de demult.
Iar din furtuna grea
va răsări lumina,
căci mâna Ta ridică
și omul, și ruina.
Și când s-o sparge norul
în zori de curcubeu,
corabia iertării
va fi în limanul Tău.
Acolo-mi las pe veci
și ancora, și gândul,
căci Tu mi-ai fost și vântul,
și steaua, și pământul.
0020
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
140
Citire
1 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

Marin Corneliu Dobre. “CORĂBIER.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14206984/corabier

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.