Poezie
CĂLĂTORUL ETERN
2 min lectură·
Mediu
Călătorul ce se poartă pe sine în pas,
Trece prin mine, prin tine, fără popas.
Nu știe nimeni de unde adie, încotro se așterne,
Tăcut și adânc, ca niște ape eterne.
Toate istoriile lumii sunt doar despre el,
Scrise cu sânge, cu lacrimi și-un singur țel.
Dar nimeni nu știe când a făcut primul pas
Și nimeni nu știe care-i va fi ultimul bun-rămas,
Călătorul acesta ce calcă peste ceas!
Aproape totul trece, puțin mai rămâne,
Doar pulberea clipei în palmele pline.
Dar menirea noastră e doar să trecem mereu,
Croind cărări de lumină, chiar dacă-i greu,
Drumuri peste mare, în aer și pe uscat,
Până când timpul va fi dezlegat.
Călătorule, urmele tale sunt
Singurul drum pe acest pământ,
Singurul drum și nimic mai mult.
Călătorule, există doar un drum...
Drumul se face mergând, pas cu pas, acum.
Iar când peste lume se va așterne tăcerea,
Și timpul își va pierde puterea,
Vor rămâne în urmă, ca niște făclii,
Pașii noștri prin noapte, spre alte veșnicii.
Căci omul nu piere cât timp lasă un drum,
O urmă de lumină ridicată din scrum.
Și poate că, dincolo de vechile hotare,
Călătorul va porni din nou, spre altă zare.
Nu știm de unde vine, nici unde va pleca —
Știm doar că drumul vieții ne cheamă a-l urma.
009
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marin Corneliu Dobre
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 217
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 30
- Actualizat
Cum sa citezi
Marin Corneliu Dobre. “CĂLĂTORUL ETERN.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14206971/calatorul-eternComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
