Poezie

CASA VISURILOR MELE

1 min lectură·4 noiembrie 2026

Mediu

Te-nchipui înălțându-te pe-o creastă

Și-nconjurată de tăria albastră;

Toată noaptea luminată de stele,

Casa visurilor mele.

Te văd albind și pe un țărm de mare,

Scăldată-n lumină și-n raze de soare,

Bătută de valuri fremătătoare,

Casă ce n-ai asemănare.

Trăiesc într-un apartament lipsit de soare,

Doar visul fulgeră în depărtare.

Și viața-mi trece între aceleași vechi hotare,

Casă a sufletului fără alinare.

Pășesc tăcut în Casa din Suflet, curată,

De ziduri de dor și de umbre-nconjurată,

Acolo, unde timpul se pierde ușor,

Și inima-și plânge uitatul ei dor.

Iar Casa Gândurilor se sfărâmă-n tăcere,

Și păsări fără de cuib se avântă-n durere;

Se pierd printre umbre, cu zborul lor greu,

Dar n-au stins lumina din sufletul meu.

Căci din ruine un vis se ridică,

Și-n inima frântă speranța se-aprinde;

Când noaptea își cerne tăcerea-n zare,

Un fir de lumină răsare-n depărtare.

Dar va-nflori o casă-n zarea senină,

Cu temelii de dor și-acoperiș de lumină,

Și-n pragul ei, când zorii vor răsări din greu,

Va locui speranța — și voi fi iarăși eu.

003

Marin Corneliu Dobre. “CASA VISURILOR MELE.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14206647/casa-visurilor-mele

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.