Poezie
Dincolo de Clepsidră
1 min lectură·
Mediu
Nisipul reversibil al amintirilor
Îmi dă iluzia că mă pot întoarce la infinit,
Să retrăiesc tot ce-am iubit, ce-am rătăcit,
Tot ce m-a bucurat sau am suferit.
Sătul de veșnicie când vei fi,
Tu poți uita de a mai reveni
Pe aceleași căi, de mulți bătătorite;
Poți să spargi timpul în lumi nebănuite.
Vei ancora pe țărmuri de lumină,
Unde secunda-și leapădă veșmântul,
Într-o evadare sacră și deplină,
În care zborul este însuși gândul.
Căci dincolo de crucea ce s-a frânt,
Nu mai există „mâine” sau „trecut”;
Ești duh curat, desprins de pe pământ,
Un univers ce abia a început.
Și-n armonia sferelor din stele,
Când suflul lumii va cădea,
Vei înțelege dincolo de ele:
Tu ești și calea, și scânteia sa.
003
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Marin Corneliu Dobre
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 122
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Marin Corneliu Dobre. “Dincolo de Clepsidră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14206169/dincolo-de-clepsidraComentarii (0)
Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.
