Poezie

Toamnă

Celor pe care-i iubesc

1 min lectură·1 septembrie 2026

Mediu

Vom trăi de-acum încă un sfîrşit

Insemnat pe frunze şi de ploi jelit.

Vom gîndi la mama,care astăzi nu-i

Gustînd din magiunul-altul-de gutui

Vom simţi în gură lacrima din pere.

Florile în suflet cresc numai în sere.

Acoperă-mi inima cu iubirea ta,

Căci un dor de aripi către cer mă cheamă;

Să nu te ascunzi sub o frunză sau o stea,

Când în juru-mi toamna plânge-ncet de teamă.

Lasă-mi, toamnă-n suflet, pomul încă verde,

Și seninul cald ce în nori se pierde;

Sunt și mere coapte, struguri pe uluci,

Peste care-n noapte bruma o aduci.

Fără vânt, în șoapte, codrul se tot pleacă,

Ziua scade-n grabă, nopțile sunt reci;

Dar prin frigul lumii timpul o să treacă,

Dacă din poveste tu nu ai să pleci.

Peste rămurele trec în stoluri line

Negre rândunele, ducând dorul meu;

Ele vor întoarce primăveri mai pline,

Iar norocul nostru va luci mereu.

Și dacă-ntr-o zi frunza se va desprinde,

Iar ploaia va bate în geamul meu,

Să știi că iubirea nicicând nu se stinge —

Ea trece prin toamnă spre Dumnezeu.

004

Marin Corneliu Dobre. “Toamnă .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-corneliu-dobre/poezie/14204952/toamna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.