Poezie
cântarea cântărilor
3 min lectură·
Mediu
să fugim în taiga,
să ne facem o iurtă din genele fiecărei zile care ne va mai fi dată,
din așteptări,
acolo vom crește copii care vor învăța doar vocalele
găsite prin scorburi,
pline de sâmburi,
braconate cu lațul,
vom crește oi, ca să aibă lupul din fiecare cu ce se hrăni,
au-au-auuu,
vom crește unul în altul,
precum matrioșcele,
ne vom legăna cu mestecenii, cu arinii,
să nu simțim dilatarea atât de precisă a timpului,
scurgerea lui de pe versanți,
în hopuri vom îmbătrâni,
tu ești un corb întârziat, eu sunt un cuib plin de riduri,
vom privi amurgul printr-o lunetă,
de sângele lui ne vom spăla mult mai târziu
în zăpada pitică,
acolo va fi grădina noastră secretă, grădina din spatele iurtei,
plină de maci,
de pași,
de răzmerițe,
de urletul hematiilor prin vene
când bate vântul polar,
au-au-auuu
să ne ascundem într-o lampă fermecată,
să fim cei care pot îndeplini 3 dorințe tuturor acelora care ne surâd,
tuturor acelora care se pot scufunda
în propria lor moarte,
vom inventa istorioare despre locuri tainice, așa cum este umărul tău, când sărutul devine fierbinte,
despre ochi în care te poți sufoca,
despre ape verzui ca pielea de șarpe
când năpârlește, ca veninul
din carnea ta,
o-ho, vom călări scorpioni plini de sare,
de zale, de z-i-m-ț-i,
vom aprinde focuri pe dune
ca nimeni să nu se mai poată rătăci
pe drumul dintre răsărit și apus,
dintre ceea ce poți uita și ce nu,
dintre ceea ce te determină să iei ziua sub braț
ca pe-o paine
și ceea ce te face să zaci
ca un veșnic învins
în gheizere să ne scufundăm,
să fim doi pești de apă fierbinte,
să putem vorbi din solzi,
din branhii,
să desenăm litere cu cozile noastre fusiforme,
să putem scrie cu ele pe tălpile fiecărui nor:
hei, te-ai legat la șireturi?,
te-ai legat?!,
să ne cărăm unul pe altul în spate
așa cum se cară munții unii pe alții,
așa cum se cară calotele glaciare unele pe altele,
după ce se izbesc,
așa cum se cară vagoanele pline de turbă
când deraiază,
cum se cară un cântec în altul,
uite, e loc suficient,
deși numai spațiul acesta din inimă ne poate suporta,
ne poate atinge,
ne poate însemna,
ca și când ți-aș tatua pe ferestre
un cântec care te poate face să înflorești:
și-ai-lai-la,
și-ai-lai-la,
să-ți fie, bade, păcat,
m-ai iubit și m-ai lasat,
m-ai iubit și m-ai lăsat...
023254
0
OA