Poezie
degete și ochi
1 min lectură·
Mediu
a bătut țărușii,
câte unul pentru fiecare punct cardinal,
ptiu! și-a scuipat în palme,
făcuse o treabă bună,
frunzele cântau într-o limbă ciudată,
murea vara puțin câte puțin,
din glezne și scorburi
îmi era bine și somn,
puteam dormi în orice poziție,
precum duzii, de-a lungul căii ferate,
atârnând sub streșini,
ca o limbă de clopot
aci, fiule, e locul tău de odihnă,
mare minunea lui dumnezeu!
din priviri m-a măsurat,
urma să încap la fix, cum se spune,
puțin trebuia să-mi trag umerii
și să îmi țin respirația
când mori, nu trebuie să te audă nimeni
he! pământul e cel care
ne încape pe toți
apoi a tăcut
a tăcut așa ca și când ar mai fi vrut să vorbească
dintr-un rest de țigară,
fumul desenează degete și ochi
venea seara și aducea cu ea
cealaltă ceață
pe care o poți vedea doar atunci când
nu mai ai zile
dumnezeu a tăcut și el,
deși n-ar fi vrut
013.291
0
inevitabilității morții.