Mariana Roman

Iac-a vin c-o noua veste:
Suparare nu mai este!
Spusele-ti bine imi fac,
Iti promit ca nu mai tac!

Mi-a fost teama ca, pana la urma, se va stinge zambetul acela care-ti face asa de bine! Slava \"Soarelui\" ca nu s-a intamplat! Ai completat \"corola de minuni a lumii\"! Tare ma bucur ca te-am gasit! Esti completarea unui \"fruct desfacut in doua dimineti”!

M-am intrebat de nenumarate ori cum va fi cand se va sfarsi? Acum ma gandesc ca poate ai dreptate si intrebarea care se naste este \"cum va fi mereu?\".

Eu nu scriu, Elia, eu simt si atat, iar atunci cand sufletu-mi devine neincapator vin aici si va spun voua, celor de pe site, pentru ca ma gandesc eu, sunteti cei mai potriviti pentru a-mi asculta plansul, rasul, tanguirea sau resemnarea.
Nu sunt si nu voi fi vreodata poeta! Mi-ar fi bine daca mi-ati spune \"Am vazut!\", daca ati gusta din \"ciresele de la urechi\", daca mi-ati spune despre \"nesfarsirea clipei\" voastre, dar probabil ca toate acestea ar trebui sa le caut in textele voastre, ale tale si ale celorlalti de pe site, nicidecum in comentarii la sentimentele mele!

Am citit. Nu laud cu rost de false sperante, dar te imping mai sus \"cu o octava\" si vei \"trai curat\" in lumina, asa cum scrii!... Tu, \"marunta creatura\" ai adus un strop de viata intr-o mana de tarana...

S-ar parea ca tot ce fac pe lumea asta se afla sub semnul provizoratului si, la un moment dat, trebuie sa retusez...
de-as sti cum sa fac aceasta!!!!!... Cat despre poezie, ce sa zic? Voi incerca, voi incerca, voi incerca...

Intotdeauna am spus despre noi (eu, tu, el, ea, toti) ca ne-am nascut singuri, traim singuri cu noi sau alaturi de altii, si murim singuri. Nimeni nu poate iubi iubirile noastre, nimeni nu stie cum ne dor durerile noastre, nimeni altcineva decat noi. Mi-am amintit aceasta, privind \"neputincios\" la nemarginirea marii, la nemangaierea plopilor, la \"sufletul toamnei\" si la tine, pierdut in nesfarsirea unui inceput care cred ca doare... Cat desprea stea, ea este cea mai \"castigata\": cu cat sunt mai putine stele pe cer, cu atat ne par mai stralucitoare cele care se vad... Toate sunt pe sufletul meu... Multumesc!

Vreau sa am curajul sa-mi neg existenta! Vreau sa am curajul sa ma intorc la nefiinta! Vreau sa am curajul sa fiu in aceasta si unica clipa, acum si mereu... Asa au ajuns la mine versurile tale!

Acesta este primul semn ca m-a \"vazut\" cineva. Multumesc,Alina si astept si un comentariu la textul meu de debut!