Nimic nu mai contează acum

Bine Anaiss,ai dat peste cap tot motivul legaturii dintre natura si om,eu nu cred in ceea ce ai spus,exista o relatie stransa intre om si pamant,una paranormala,dar imi place tristetea textului tau,si tot sentimentul de impotrivire

Tristă rău poezia. Unii renasc din propria cenușă, alții nu.
Ai câteva semne de punctuație lipsă, cum ar fi punctul după \"veșnicie mormânt. Majuscula lipsă....

Multumesc Pane ca m-ai tras de manecuta! Poezia asta a iesit din mine asa...ca un oftat adanc. Mi-a fost frica sa o recitesc ca nu cumva sa ma razgandesc si sa nu o pun pe site. Si ca sa renasti din propria cenusa iti trebuie forta, iar eu acum, in clipa asta, sunt teribil de obosita. Poate voi renaste...altadata!

\"...în golul din mine
cenușa tăcerii ține loc de cuvânt\"

si

\"Drumul pe care calc
nu stie nimic despre tainele mele
în care zburam amandoi
undeva, candva vulturi obosiți
de mersul pe jos prin noroi.\"

O poezie frumoasa si trista in acelasi timp. Dar nu asa e si viata ?

Am citit si recitit și mi-a sunat un clopoțel invers. Cine e el din prima parte a poeziei? Dumnezeu? Si e acelasi el și în partea a doua?

Multumesc ghiocel...asa e si viata frumoasa si trista, si multe lucruri sunt asa, si dragostea si...fecioarele, si ...mamele!

Oriana...amandoi sunt dumnezeii mei, ma inchin amadurora, si-mi sunt amandoi la fel de apropiati in departarea lor!