Violator în libertate

Încet, încet, cu multă teamă și silă, dar învinsă de foame, Iuliana a mâncat câte ceva. Nu s-a atins de băutură. Nu obișnuia, dar nici nu dorea să-i faca bărbatului pe plac. Mânca încet, cu înghițituri mari, forțate, gândindu-se la părinți și la îngrijorarea provocată de lipsa ei, la ceea ce ar putea face ei pentru a o găsi. Era disperată, înfricoșată și umilită. În toți anii de liceu avusese atâtea propuneri și nu cedase deși, unele din ele, erau tentante cu adevărat. Chiar se îndrăgostise de doi băieți care, întâmplător, aveau și situații materiale foarte bune. Hotărâtă să-și clădească un viitor după dorința ei, s-a desprins din vârtejul jocului iubirii și a rămas lucidă. Dorea să fie fericită. Iar fericirea pe care o întrezărea atât de aproape și ușor de realizat se baza, printre altele, pe fecioria ei la începutul căsniciei. Dorea să aparțină numai bărbatului pe care urma să-l aleagă ca soț pentru toată viața. Visa ca în fiecare dimineață să se trezească în brațele lui drăgăstoase, sub săruturile lui pline de dorință și sub mângâierea primelor raze de soare venite să le lumineze chipurile fericite. Era în ea sămânța fericirii și de la o vreme o simțea că începe să încolțească puternic. Iar acum parcă tot zborul spre un viitor frumos, spre fericirea visată, se rupsese cu brutalitate, pe neașteptate. Acum, toate speranțele ei se rezumau doar la telefonul din rucsac. Dar nu l-a mai găsit în cameră în dimineața aceea. Ca să nu dea de bănuit, nu l-a întrebat pe el și își muncea capul să găsească un motiv plauzibil pentru a-l cere. Nu a mai fost nevoie. După ce au mâncat, bărbatul i-a dat poruncă să facă ordine în cameră. O privea din ce în ce mai lacom în timp ce ea trebăluia și el sorbea din pahar. Nici nu terminase Iuliana să întindă fața de masă bine, că el s-a ridicat, fără ca ea să-l vadă, a luat-o în brațe pe dinapoia ei și a început sa o sărute pe ceafă gâfâind și să-i muște umerii, prinzându-i cu lăcomie sânii în acea îmbrățișare sălbatică lipsită total de mângâiere. A tras bluza de pe ea și i-a dat pantalonii jos, obligând-o cu brutalitate să se reazime cu mâinile de masă. De masa pe care mâncase și care acum era doar un suport banal pentru ca el să-și satisfacă instinctele batjocorind-o pe fata ce își privea plină de neputință lacrimile ce începuseră să ude fața de masă deja mototolită în mâinile-i chircite de durere și scârbă... După orele 15,00, polițiștii încercau să facă un portret robot al individului care, potrivit relatărilor farmacistei, ar fi îmbrățișat-o pe fata dispărută în jurul orelor 20,00 ale zilei trecute. Au luat în considerare și puținele detalii ale unor copii ce loviseră cu mingea sau atinseseră cu mâna de câteva ori mașina de culoare albastră ce staționase în acea zonă în ultimele două-trei seri. Un bărbat în jur de treizeci de ani, îmbrăcat în blugi de culoare gri și geacă de piele neagră i-a pus pe fugă cu câteva amenințări și înjurături. Atâta doar că, în toată zona, nimeni nu putea da detalii despre persoana înfățișată de acest portret robot. Nici despre mașina în cauză nu se obținuseră date în plus. Doar un locatar pensionar afirma că mașina nu era de producție românească. Tot el susținea că nu a fost parcată în vecinătatea blocului decât în ultimele două-trei zile, spre seară. Din nefericire, nu s-a uitat niciodată la numărul de înmatriculare și nu-l văzuse pe conducătorul auto pentru a-l putea descrie. Din discuțiile purtate cu colegi de școală și câțiva vecini, polițiștii au început să formuleze ipoteze în baza cărora să obțină un cerc de bănuiți. Greu de realizat în condițiile în care fata era apreciată pozitiv peste tot. Nu se afla în relații care să pună semne de întrebare cu niciun coleg, profesor ori bărbat din cartier. Nu fusese amestecată în vreo intrigă ori ceartă cu colege și vecine care să-i devină ulterior dușmance. Investigațiile s-au extins către toate persoanele la care Iuliana a fost prezentă cu ocazia unor zile onomastice ori au însoțit-o la discotecă sau în alte locuri publice. Nu existau argumente care să indice pe cineva că ar fi fost motivat să-i facă fetei vreun rău. În plus, printre aceste persoane, nu figurau posesori ai vreunui autoturism de culoare albastră ori care să fie de proveniență străină. Până seara s-au centralizat și studiat toate datele obținute. Niciun pas înainte! În această situație, șeful secției de poliție a hotărât să raporteze cazul la Inspectoratul de Poliție al Municipiului București și să înainteze rezultatul investigațiilor efectuate până în acel moment. Fata a fost dată în urmărire generală. Copii ale fotografiilor ei și portretul robot al individului în cauză au fost transmise la toate secțiile de poliție ale capitalei, la Inspectoratele de Poliție Județene și la Poliția de Frontieră. Dispeceratele au fost alertate. De asemenea, Poliția Comunitară. Secțiile de Poliție ale Capitalei și Posturile de Poliție Comunale din județele limitrofe Bucureștiului au primit de îndată primele date obținute prin investigații, portretul-robot și fotografiile Iulianei. Până dimineață, nimic nou în legatură cu dispariția fetei... După ce a încuiat ușa și a avertizat-o să nu se miște din pat dacă ține la viață, omul s-a întins răpus de oboseală și alcool și a dormit până seara. Ea a rămas chircită de spaimă și scârbă lângă el, la perete, sorbindu-și lacrimile ce-i brăzdau obrajii. Abia dacă o lăsase să se spele și nu avea curaj să coboare nici să-și astâmpere setea ce-i uscase cerul gurii. Strângea păturile de lână până sub bărbie și nu reușea să-și oprească tremurul. Se simțea sfârșită și frigul accentua starea de rău ce o cuprinsese. Nu i-a permis să se îmbrace și i-a aruncat pantalonii și bluza în camera de alături. Vremea se răcise brusc și se mohorâse față de ziua precedentă. Umezeala de afară pătrunsese în cameră, chiar dacă aceasta fusese permanent închisă. Când soarele trecuse spre asfințit, el s-a trezit. A tras-o lângă el și a început să o mângâie pe trup, pe picioare, pe sâni, fără să o brutalizeze. Era întâia oară când proceda într-o manieră domestică. Dar, pentru că nu a reușit actul sexual pe care-l pregătea, s-a înfuriat și a bătut-o, condamnând-o că nu încearcă sa-l iubească. După ce s-a calmat, i-a vorbit cu hotărâre în glas, fixând-o cu o privire rece și batjocoritoare: - Îmbracă-te și fă ordine în cameră. Plecăm. Te duc la mine acasă, târfulițo. Ai scos o vorbă, te-am terminat! Ai înțeles? Și, pentru că fata nu ridica ochii către el și decât suspina, a tras-o de păr și a țipat la ea: - Ai înțeles, târfă? Iuliana a reușit să miște capul în semn de aprobare și un \"da\" scăpat cu durere s-a auzit înăbușit printre suspine. S-a îmbrăcat încordată, cu gândul la o posibilă scăpare din infernul în care s-a trezit pe nepusă masă, a făcut patul, a pus oarece orânduială în puținele lucruri din încăpere și a apucat ligheanul cu apă murdară și resturi de tot felul, hotărâtă să-l ducă afară. - Nu! Nu face glume cu mine că te plesnesc rău de tot, a țipat el cu răutate și a scos ligheanul afară după ce, din cadrul ușii, a avertizat-o să nu treacă pragul fără aprobarea lui. Rămasă singură, Iuliana căuta înfrigurată cuțitul ori altă unealtă pentru a-si împlini gândul ce-i venise cât zăcuse în pat. Nu l-a găsit. În cutia mesei erau doar câteva linguri de lemn. Nimic metalic în toată camera. Și nici rucsacul ei, în care avea speranța împlinirii celui de al doilea plan, nu era de găsit... Când toată așezarea era cuprinsă de întuneric, bărbatul a tras-o de mână și a dus-o în mașină, avertizând-o să stea întinsă pe canapeaua din spate și să nu privească pe geam. După ce a închis porțile, a plecat în viteză fără ca Iuliana să își dea seama în ce direcție se îndreaptă. A realizat doar ca nu trec prin localitate și că se întâlnesc destul de des cu mașini de tot felul, după zgomotul motoarelor și lumina farurilor. Când s-a întins pe canapea, a simțit rucsacul aruncat cândva acolo și-l mângâia plină de speranță, rugându-se Domnului să aibă posibilitatea de a găsi telefonul și de a-l folosi. Nu avea curaj să umble în el. Ochii bărbatului de la volan se opreau adeseori asupra ei prin oglinda retrovizoare. Mai mult simțea acea privire răutăcioasă, decât o vedea din poziția în care se afla. După aproape o jumătate de oră, bărbatul a încetinit mersul mașinii și i-a pus în vedere cu duritate în voce: - Coborâm imediat. Nu ai voie să vorbești decât dacă te întreb eu ceva. Altfel, știi ce te așteaptă. Faci exact ce-ți spun eu. A oprit mașina. A coborât și a deschis poarta mare a unei curți în care abia se zărea o casă la aproape 30-40 de pași departe de gard, privind aproape tot timpul către mașină. Doi câini mari, corciți, ieșiseră în întâmpinare și săreau voioși pe bărbatul care încerca să-i îndepărteze fără să fie impresionat de bucuria lor. A băgat mașina în curte, a coborât să închidă porțile și a revenit parcă mai bine dispus. - Hai jos, târfulițo! Nu uita ce ți-am spus. Câinii ăștia sunt cam flămânzi. Să nu spui că nu te-am avertizat! Și, parcă înțelegând vorbele stăpânului, când fata era cu un picior pe pământ și cu altul în mașină, câinii s-au și repezit spre ea. Râzând, el i-a îndepărtat cu greu, vorbindu-le și mângâindu-i cu mândrie și cu ușoară urma de duioșie, timp în care o femeie între două vârste se apropia de mașină. - Ia-i de aici până intrăm în casă și să vii să-ți vorbesc, i s-a adresat bărbatul, fără să o salute. A deschis portiera și s-a răstit la fată: - Aștepți să te iau de mână, toanto? Hai mai repede! Iuliana a coborât după ce a mai stat un moment pentru a se hotărî dacă să ia ori nu rucsacul cu ea. Și l-a luat. Atâta doar că a văzut și el. I l-a smuls din mână și l-a aruncat în mașină. - Ești nebună sau crezi că te afli în concediu, târfulițo? Ce faci cu el? - Am, am...am acolo caietele de...de școală... - Lasă-le dracului de caiete! Ce ai de învățat, înveți cu mine. Meseriașă te fac, să mă ții minte și să-mi mulțumești... Casa era mai mare decât cea în care au fost cu o noapte înainte și parcă mai curată, cu mai mult mobilier. Nu își dădea seama câte camere are. Mirosul de mucegai se simțea și aici. Iuliana regreta că nu a putut lua rucsacul dar, o nouă speranță, legată de femeia pe care o văzuse în curte, se născuse și parcă-i dădea curaj. Pentru puțin timp doar, pentru că, ascultând la ușă, a auzit câteva frânturi din dialogul de pe hol. Femeia primea instrucțiuni cu privire la niște cumpărături. A înțeles că este vorba de mâncare și băutură pentru mai multe persoane. Deci, femeia trebuia să plece, nu rămânea acolo. În plus, părea foarte supusă bărbatului, după felul în care vorbea. Despre fată nu s-a zis nimic. - Vino să-ți arăt baia, i s-a adresat el din pragul ușii. - Este ultima încăpere pe partea asta. Dacă greșești ușa, poate că ieși în curte. Câinii sunt cam înfometați. Dacă-i preferi, treaba ta. Nu am apă în bazin. Mâine o sa pun eu. Folosești apa din cadă. Iei cu găletușa asta sau cu ligheanul ăla. Încăperea era simplă, chiar dacă era mai mare ca cea de la bloc, cu o chiuvetă și oglindă la două palme mai sus de ea, cadă de fontă și WC. Ciment pe jos și două rânduri de faianță la chiuvetă. Câteva suluri de hârtie igienică ieftină erau aliniate pe un stativ din lemn de lângă chiuveta pe care zăceau ustensile de bărbierit și un săpun. - Treci și te spală. Ai zece minute la dispoziție. Când a revenit în cameră, bărbatul i-a arătat masa pe care se găseau ceva merinde și a îndemnat-o să mănânce. El era deja cu o sticlă de coniac în mână și a tot degustat-o în timp ce Iuliana înghițea greu câteva bucățele de brânză și puțină pâine. - Dacă nu mai mănânci, strânge masa, i-a vorbit el răstit și a dat pe gât ultimele picături de pe fundul sticlei. Apoi, întocmai ca în noaptea precedentă, privind-o cum face ordine, bărbatul s-a ridicat încet, pe nesimțite, a cuprins-o pe la spate în brațe și a început să o dezbrace cu brutalitate. A aruncat-o pe pat și a frământat-o în același fel până când s-a simțit satisfăcut ori, mai degrabă, obosit. Iuliana nu mai avea putere să riposteze la nimic. Norocul ei, pentru că bărbatul nu a mai avut motive să o lovească și de data asta. - Vezi că înveți repede, târfulițo? Dacă ești cuminte, mâine te voi învăța primele lecții. Am o mare surpriză pentru tine. Acu, gata! Treci la culcare și ai grijă ce faci... Dimineața a fost trezită de lătratul câinilor, după un somn chinuit început în lacrimi și suspine înfundate, când cocoșii cântaseră de miezul nopții. Era singură în cameră. A îndrăznit să se apropie de fereastră. Se vedea mașina trasă în fața casei și i-a citit numarul de înmatriculare până l-a memorat. Mai departe, gardul cu poarta străjuită de doi copaci înalți. La poartă lătrau câinii pe care stăpânul lor încerca să-i îndepărteze. Era cu cineva de vorbă. A luat în brațe câteva pachete, a închis poarta și s-a îndreptat către casă. Când a intrat în cameră, ea era în pat, ca și când nu s-ar fi trezit din somn. - Hei, târfă! Gata cu somnul. Treci să faci o cafea amară pentru băiatu\'. A lăsat-o mai întâi la baie, după care a dus-o în bucătărie și i-a arătat tot ce este acolo. Și vase și alimente. Un aragaz murdar de grăsime, cu două ochiuri, o masă acoperită cu ceva de material plastic și trei scaune tip taburet, o chiuvetă și un dulap de bucătărie de pe timpuri apuse, întregeau decorul. După ce a mâncat cu mare poftă și zgomot și a băut cafeaua, fără să-i pese că ea abia a înghițit câte ceva în silă, i-a vorbit cu satisfacție, sfătos și poruncitor: - Pe seară avem musafiri. Vin trei prieteni buni pe la mine. Cu ce este aici și cu ce mai primesc, faci mâncare pentru toți. Să vezi ce noapte de petrecere întindem! Să te faci frumoasă. Spălată, rimelată, rujată, că altfel draci mănânci și nu te saturi! - Eu...eu nu am... - Să ai! Este apă la baie și săpun. N-ai ruj? - Nu am...dar, dar am ceva. În rucsac... Și cremă am... - Bine, o să ți-l aduc. Să-mi spui ce-ți mai trebuie. A ieșit și s-a întors cu rucsacul pe care l-a aruncat pe pat. Iuliana a întins înfrigurată mâinile să-l ia și simțea cum inima-i zvâcnește cu putere de bucurie, emoție, speranță și teamă. - Ce te grăbești așa, târfă? Avem timp, a zis el și s-a ridicat pentru a-i smulge rucsacul din mâini. L-a întors cu fața în jos și l-a scuturat până ce toate lucrurile au căzut. Când a luat primul caiet și l-a aruncat scârbit pe masă, s-a auzit lătratul câinilor asmuțiți și bătăi puternice în poarta de lemn. S-a ridicat și s-a uitat pe fereastră. - Ce paștele mă-sii vrea și prostul ăsta acuma, băi?! A ieșit înfuriat, bodogănind și înjurând. Fata s-a repezit la rucsac, a scos telefonul din buzunărelul secret și l-a ascuns sub saltea. Apoi, a alergat la fereastră să vadă unde este bărbatul, nerăbdătoare să sune acasă. Era deja la poartă și gesticula. Când a văzut pentru o clipă omul cu care vorbea și pe care l-a bătut pe umăr, Iuliana nu a putut să-și rețină țipătul ce i-a scăpat în același timp cu primele lacrimi de bucurie de când nu-și mai vazuse părinții...