Violator în libertate

Pentru ea a fost o noapte de coșmar. Bărbatul s-a mai folosit de trupul ei încă de două ori, după ce a dezbrăcat-o complet. A mușcat-o de sâni și de umeri cu multă cruzime, plin de pofte animalice. A întors-o și pe o parte și pe alta și a amenințat-o că face și sex oral dacă nu stă cum vrea el și nu se mișcă precum striga la ea să o facă. Și pentru că biata fată nu răspundea cu vorba sau cu trupul, a mai lovit-o de câteva ori pe unde a nimerit și, într-un târziu, a scos cureaua lată de la pantalonii ei și a amenințat-o că o spânzură. După ce a obosit ori nu a mai fost în stare să o posede, i-a adus un lighean cu apă. Văzând-o că tremură de frig, i-a spus că are voie să se îmbrace și să pună pătura pe ea. A adus din mașină două conserve, o pâine, o bucată mare de brânză și o sticlă de coniac. Le-a rânduit pe masă, a desfăcut o conservă de fasole cu costiță afumată și a chemat-o să mănânce. Ea a refuzat, deși simțea că o doare stomacul de foame. A îndrăznit să ceară apă de băut. El i-a întins sticla de coniac, îndemnând-o: - Ia și bea. Îți face poftă de mâncare și de viață, nu fi proastă. Ea a refuzat. I-a mulțumit și a repetat rugămintea de a-i da apă. Până la urmă, i-a adus, dupa ce a golit jumătate din sticla cu coniac. - Dormim aici. Să te odihnești că mâine avem treabă de făcut. Poate te duc la mine acasă. Să fii cuminte dacă ții la viață și nu uita, vorbești numai când eu îți dau voie! A trecut în camera de alături și s-a întors cu încă două pături și o pernă. Ea nu se mișcase din locul în care o lăsase. Era parcă încremenită. Se întreba dacă este real ceea ce i se întâmplă ori este doar un coșmar. - Să dai pantalonii jos. Poate ca până dimineață mai am poftă de tine. Cu păturile astea o să fie destul de cald. Tu dormi la perete. Să nu te pună dracu să te gândești la vreo prostie că de mâna mea mori, târfulițo ! Nu a mai fost abuzată până dimineața dar nici nu a putut dormi. Lacrimile-i curgeau în neștire pe perna ce mirosea a mucegai și cu greu se abținea să nu țipe, să nu urle, să nu lovească. Teama de acest bărbat și de pornirile lui pline de sadism o paralizau... Silvia spăla îngândurată vasele la bucătărie. Știind că Iuliana sosește acasă între șapte și opt seara, aproape în același timp cu Tudor, pregătise cina din timp și masa era aranjată cand soțul ei a venit acasă. Tudor, ca de obicei, plin de praf și uleiuri de la utilajul destul de depășit moral pe care lucra la drumuri, a intrat aproape imediat la baie să se spele. Cand a ieșit, proaspăt bărbierit și cu poftă de mâncare și vorbă, a ridicat din sprâncene și, oarecum nemulțumit, s-a adresat soției: - Nu trebuia să fie acasă ? Îmi este foame și sunt destul de obosit... - Trebuie să sosească, este ora, răspunse liniștită Silvia. Mai stăm la televizor zece minute ca să mănânce și ea cu noi... Au rămas aproape o jumătate de oră. Au vorbit de una de alta, au făcut unele socoteli și prea puțin urmăreau programul TV. - A dat vreun telefon să spună că întârzie ? - Nu, nu a dat. Știi bine că întotdeauna ne anunță dacă își modifică programul. Dar, cu circulația asta, poți să știi când ajunge ? - Da, așa este, dar am avut o zi grea și sunt obosit... - Hai să mâncăm. O să ajungă și ea. Se făcuse târziu și Tudor s-a culcat. Silvia a mai așteptat liniștită până la știrile de la ora 22,00 și apoi, din ce în ce mai nervoasa și plină de întrebări la care nu găsea răspunsuri, a luat telefonul în brațe și a format numarul de mobil al fiicei. Iuliana nu a răspuns la niciun apel. Fata ei nu o mințise niciodată. Anunța cand întârzie pe motiv că se duce la teatru ori la vreo prietenă. Știa când merge la discotecă ori la vreo aniversare. Nu existau secrete între mamă și fiică. După ce a făcut ordine în bucătărie, a trecut în pat, neliniștită. Nu putea adormi. Se întorcea când pe o parte, când pe alta, până când Tudor a mormăit ceva a nemulțumire ori a rugăminte, fără să deschidă ochii. S-a dat încet jos din pat, a tras un pulover pe ea și a trecut din nou în bucătărie. Starea de neliniște creștea. Trecuse de miezul nopții și ea stătea încremenită la fereastră, privind în gol. A mai format de două ori numărul Iulianei. Și pentru că nu a răspuns și o teamă apăsătoare o năpădea insistent, a mers în dormitor și l-a trezit pe Tudor. - Măi omule, este trei noaptea și fata nu a venit. Ce facem? Ce i s-a întâmplat? - De unde să știu, măi fată?! Caută telefonul prietenei la care merge ea mai des. Poate că este acolo. Dar, la ora asta...Hai să așteptăm până se face dimineață... Când întunericul se destrăma și cerul se lumina dinspre răsărit, Silvia era ghemuită în pat cu genunchii la piept și cu cearcăne adânc săpate în jurul ochilor de noaptea albă plină de neliniște. Nu reușise să doarmă. A mers de multe ori la fereastra dinspre stradă, încet, ca o nălucă, să privească în gol și să numere mașinile care mai treceau din când în când, sperând să zărească silueta fetei. Niciodată nu s-a întâmplat ca Iuliana să nu vină noaptea acasă fără să anunțe unde și cu cine este. L-a trezit pe Tudor și a plecat la bucătărie să-i pregătească micul dejun, după care a început să se îmbrace. Se priveau în tăcere fără să-și vorbească. Aceeași teamă și neliniște se citea și în ochii lui și nici unul nu se încumeta să rupă tăcerea. Bărbatul a băut doar cafeaua. Nu a putut să mănânce. Au plecat împreună la secția de poliție și au cerut să vorbească cu șeful. Nu începuse programul de lucru. Veneau agenți obosiți din teren și treceau prin sala mare de așteptare unde erau mai multe mese și scaune. Unii intrau în birouri, alții rămâneau aici și completau niște formulare, schimbau informații între ei ori povesteau câte o întâmplare, fără să le acorde lor vreo atenție. Într-un târziu, un agent mai vârstnic i-a întrebat ce probleme au de stau acolo supărați. - Așteptăm să vină șeful ca să facem o plângere, a zis Tudor cu voce scăzută și cu privirea în pământ. - Plângere contra cui? V-a făcut cineva de la noi necazuri? - Nu domnule, dar fata noastră nu a ajuns acasă în noaptea asta și nu știm nimic de ea... - Aha, despre asta-i vorba. Câți ani are fata, este majoră ? - Nu a împlinit 18 ani. - Pai, haideți la ofițerul de serviciu, de ce să-l așteptați pe șef. Îl cunoașteți personal ? - Nu, dar cui să spunem dacă nu lui ? - La ofițerul de serviciu. Stați de vorbă cu el, scrieți o sesizare după cum vă învață el și mergeți acasă. Poate că a venit fata între timp. Tudor se uita la Silvia întrebător și neputincios în timp ce ea își mușca buzele în neștire. - Rămâi tu aici, femeie. Trebuie să merg la slujbă că deja e târziu. Dacă pot să mă învoiesc vin imediat acasă. Să nu pleci nicăieri. - Bine, Tudore, du-te, zise femeia cu jumătate de gură și plecă încruntată spre încăperea în care agentul i-a spus că se află ofițerul de serviciu... - Vă rog să mă înțelegeți, doamnă. Așa spune legea. Este prea devreme ca să dăm fata în urmărire și să facem cercetări. Așteptați 24 de ore. În răstimpul ăsta se poate să ajungă acasă. Așa fac copiii din zilele noastre. Se mai distrează și ei. Dacă nu apare, atunci știm noi ce avem de făcut. - Domnule, chiar nu înțelegeți că fata mea este cuminte ? Nu înțelegeți că i s-a întâmplat ceva rău dacă nu a ajuns acasă ? - Eu înțeleg și vă cred. Dar facem așa cum avem noi dispozițiile noastre, doamnă. Dacă nu vine până în seară, începem cercetările... Silvia a ieșit supărată din clădire și a rămas nemișcată la ușa de la intrare. Cum vedea câte un polițist cu fireturi pe epoleți, îl întreba dacă el este șeful secției de poliție. Până la urmă, din descrierea făcută de câțiva băieți mai de treabă, l-a recunoscut în timp ce acesta urca pe treptele de la intrare, chiar daca era îmbrăcat civil și nu în uniformă. A început să plangă și l-a oprit în cadrul ușii. - Domnule șef, fata mea a dispărut de acasă de ieri și nimeni nu mă ajută, domnule ! - O să vă ascult, dar mai târziu. Mergeți să scrieți o ... - Am fost la ofițerul de serviciu și am scris, domnule, dar de ce nu faceți nimic să o căutați, să o găsiți? Nu aveți copii, nu aveți milă? Lucrătorul de poliție s-a uitat lung la femeie, o analizat-o cu blândețe, după care a invitat-o la el în birou. A cerut să i se aducă mapa de la dispecerat și a studiat-o cu atenție. - Doamnă, în ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat nici-un eveniment rutier soldat cu victime de vârsta fiicei dumneavoastră. Nici în alt gen de evenimente, numele ori descrierea facută de dumneavoastră, nu sunt evidențiate. Totuși, voi dispune să se verifice și la spitale, pentru orice eventualitate, dacă din vreun motiv oarecare a fost internată. A fost ieri la școală ? - Da, sigur ca da. A plecat la 12,00 de acasă. - Bine, vom verifica dacă a fost la cursuri și la ce oră a plecat din școală. Voi dispune o serie de verificări și vă rog sa ne dați o fotografie de a ei. - Am să vă dau. Merg acasă să iau și... - Va veni un agent cu dumneavoastră și i-o dați lui. Cu această ocazie, vă rog să-i descrieți traseul pe care se deplasează fata acasă, când vine de la școală, în mod obișnuit... În timpul ăsta, după o noapte aproape albă în care mai mult a stat la pândă în speranța că el va dormi și ea va putea căuta telefonul în rucsac, Iuliana ațipise încovrigată, cu spatele la el, strângând cu teamă un colț de pătură sub bărbie. Bărbatul de lângă ea dormise liniștit după ce încuiase toate ușile cu mare zgomot și avertizări verbale pline de cuvinte triviale. O pândise un timp, cu ochii întredeschiși, până s-a asigurat că este destul de înfricoșată. Curând, obosit și amețit de coniacul pe care-l băuse până la ultimul strop, a adormit cu o mână întinsă peste șoldurile fetei, într-un gest de apropiere și de supunere a trupului ei. Când s-a trezit, afară se luminase deja. S-a asigurat că fata este lângă el. Observând că doarme, a coborât din pat și a ieșit afară din casă luând cu el rucsacul fetei pe care l-a aruncat pe bancheta din spate a mașinii. S-a întors dupa mai bine de o oră. A schimbat apa din lighean, a adus un prosop curat și câteva cârpe pe care le-a aruncat neglijent pe lângă pat, alături de câteva sticle cu apă de băut. După ce a încuiat atent toate ușile, a plecat din nou. S-a întors aproape de prânz, încărcat de pachete și pachețele: hrană rece pe care a rânduit-o cu oarecare pricepere pe masă și câteva sticle de coniac și vin. Frecând-și mâinile cu satisfacție, s-a întors cu privirea către fata care-l privea din pat cu ochi mari, inexpresivi. Observase de cum a intrat în cameră că se trezise și se spălase. - E ora prânzului, târfulițo, ce mai aștepți? - Să-mi spui ce ai de gând cu mine. Când mă... - Hei, gura! Iar vorbești în plus, paștele mă-ti de târfă...Ești nebătută? Treci ici la masă că te dau cu capu de pereți imediat! - Nu pot să mănânc, nu mă simt bine... - Nu te simți bine? O să te simți acușica. Dezbrăca-te și dansează pentru mine, a poruncit el cu voce dură și cu priviri pătimașe printre gene, după care a desfăcut o sticlă de coniac și a băut câteva înghițituri mari. Observând că ea a rămas nemișcată, s-a ridicat de pe scaun, s-a apropiat de pat și a ridicat-o trăgând-o de păr. Fata și-a pus mâinile pe față cu o clipă mai înainte de a primi palmele grele ale bărbatului care, după ce s-a răcorit, s-a întors la sticlă, a băut vârtos și a țipat la ea: - N-ai învățat nimic de ieri până acu, târfă? Dezechiparea, daca nu vrei să știi cum îți stă moartă! Tremurând de spaimă, de frig și de rușine, Iuliana a început să se dezbrace încet, și-a șters lacrimile cu bluza și a rămas goală, în picioare, lângă pat... Agentul de poliție a invitat-o pe Silvia în mașină, spre marea ei surpriză. A cerut amănunte despre traseul fetei de la școală către casă și a condus-o pe femeie la domiciliu. În acest timp, a ascultat atent răspunsurile ei la întrebările referitoare la grupul de prieteni, locuri frecventate de Iuliana în timpul liber cu colegi ori singură, corespondenți pe internet, hobbyuri și multe altele. Femeia încerca să povestească cu amânunte dar se depărta adeseori de la subiect. Își stăpânea cu greu lacrimile și suspinele. Agentul de poliție a intervenit de câteva ori pentru a o liniști și a o ruga să se refere strict la problemele de interes operativ la care făceau trimitere întrebările formulate de el. Discuția a continuat acasă și polițistul a notat unele date în agenda sa. Apoi a așteptat până ce femeia a căutat și a ales doua fotografii, cele mai recente ale fetei. A notat și cele două numere ale telefoanelor mobile și le-a comunicat imediat la sediu. Cu această ocazie a primit dispoziție să facă primele investigații, cu multă discreție, dat fiind faptul că fata nu a ajuns încă acasă. I s-a comunicat că a fost la școală până în jurul orei 19,00 când a plecat, după primele informații, spre casă. La ora prânzului, după ce a îmbrăcat ținută civilă, a contactat câteva fete și băieți, colegi de clasă ai Iulianei. A înțeles că fata a folosit autobuzul, împreună cu alte trei colege care au coborât la prima stație. Din acest moment, despre Iuliana nimeni nu mai știa nimic. Nimeni nu a mai văzut-o. Prin dispeceratul firmei de transport în comun, a reușit să găsească conducătorul auto al autobuzului ce circulase la orele respective pe ruta în cauză. Șoferul nu își amintea de fată, chiar dacă, privind fotografiile, a recunoscut-o ca fiind o pasageră obișnuită pe acest traseu. La ora aceea autobuzul fusese foarte aglomerat. Polițistul a coborât în stația în care, teoretic, trebuia să fi coborât și fata. A fixat câteva obiective în care se lucra seara, între stație și domiciliu. A început investigațiile cu multă pricepere și hotărâre. Singura informație demnă de reținut a obținut-o de la o farmacistă care o știa pe fată. Locuia în aceeași zonă și ea. A văzut-o trecând și se pare că a așteptat-o un bărbat, îmbrăcat în geacă neagră de piele, care s-a plimbat mai bine de o jumătate de oră prin apropiere. Crede că se cunoșteau pentru că, în momentul în care a privit pe geam, a văzut-o îmbrățișată de acel bărbat. Când s-a uitat din nou, contrariată ca fata niciodată nu a trecut însoțită de băieți, după ce a servit un client, nu i-a mai văzut. Era sigură că nici mașina staționată lângă bordură cu vreo oră mai devreme nu mai era acolo...