Poezie
Aurelia
nepoților mei
1 min lectură·
Mediu
Aurelia cea mică
Are-acuma o pisică
Și o necăjește,
Când se plictisește.
Cu rochiță o îmbracă,
În brațe o ia și joacă
Joc de doi cu strigături
Sfârșit cu zgârieturi.
O îmbracă în cojoc
Și-o așează lângă foc.
Când pisica se opune,
\"Rea ești, dragă, rea!\", îi spune.
Îi pune o pălărie
Albă. Și cam fistichie.
De coadă-i leagă un șnur
Și așa mai dă un tur.
Seara, când răsare luna,
Aurelia și buna
O culcă pe-o periniță
Și-i spune: \"Să faci năniță!\"
Iar pisica obosită
În sfârșit e fericită.
Poate să facă ce-i place:
Să doarmă sau să se joace.
Nu se supără pe fată
Când se vede îmbrăcată
Ca o mică domnișoară!
Dar ce-ar mai fugi afară...
024.969
0
Și te felicit din mers,
Dar nepoata și pisicu
Geaba sunt acum în vers!