Teiul copilăriei

În drum spre casă, trec prin parc. O bancă liberă sub un tei înflorit. Mă așez și închid ochii. Mă văd la sfârșitul primului an de școală. Merg în grădină. Un tei înalt, cu tulpina groasă crește lângă gard. Tata îmi dă câteva crengi și îmi spune cum să adun florile. În ziua următoare, plec singură în grădină, mă urc pe gardul a cărui bază e din bolovani. Mă țin de barele de fier forjat și mă apropii de trunchiul teiului. Încă puțin și ajung între două crengi și mă așez comod. Am un punct de observație într-un loc înmiresmat, numai bun pentru a face planuri de viitor, un loc în care să nu fiu deranjată din meditație. Deschid ochii. Sunt singură. Dar mă urmărește mireasma florilor de tei. Și amintirile. a-nflorit din nou teiul copilăriei – potop de gânduri