Maria Prochipiuc

Mariana – Mi-ai întors versurile cu fața spre lumină, ai transformat jivinele în copiii dimineții, iar culoarea e doar a izvorului cristalin. Am înțeles cum ai vrut să mă citești, de fapt m-ai citit așa cum sunt mereu veselă, dar se mai întâmplă câte ceva prin sufletul acesta neliniștit. Mulțumiri de popas!

înspăimântate gânduri să împlinească ruga
din bob de aur să picure întâia îmbrățișare

întinde-ți aripile făgaș peste izvoare
va înflori pe stânci o dalbă floare

cu ultimul sens să smulgi mireasma
a nopții ascunsă sub pleoapă

iubito să mi te dărui
ca taina unui gând
speranță

Pentru Adrian Munteanu azi a fost un moment deosibit, a mai urcat o treapta a literaturii, că tu te-ai regăsit în acest text e posibil , fiindca pe undeva există o undă de regret și mai ales tristețe că nu am reușit să ajung acolo, că nu am putut împărtăși împreună bucuria acestui moment. Sper Dragă Adrian că tu mă vei înețelege, de asta am scris aici, poate era cuvântul meu pe care ți l-am șoptit acolo în sală și nu recunoșteai vocea...

Felicia și Bogdan – doi dragi ai sufletului meu, drumurile uneori sunt întrerupte ca să ne demonstrăm nou un anumit lucru, a fost o zi, nu spun cum…Pașii uneori ni se opresc, vrem să atingem clipa… vocea lui Adrian recitând unul dintre sonetele lui…a trecut vremea parcă e un răsărit de sânziene și eu alerg în urma umbrei dorind să ating inima…

Am descoperit acest text cu dedicație, aș vrea să înțeleg de unde ai pornit, de unde ai scos tristețea și mai ales asocierea din subtitlu și pentru că este dedicată sigur că nu pot comenta, în schimb pot dedica și eu câteva cuvinte, atât pentru tine cât și pentru mama ta.

mă nasc din cuvintele îngerilor fără aripi
în timp ce femeile iubesc bărbații altor femei
blesteme și vorbe adună pe la răscruce
cu brațe împreunate își spun sfios ruga lor

Verde e prima literă a iubirii din mine
albastru-i pretextul privirilor tale
și neagră e noaptea pletelor rebele
roșul deschis mă-nbracă-n culoare
ne cheamă neștiutul glas de cocoare
în galbenenul holdelor plângându-și destinul
purta-vom cu toții un nume

pretxt de cuvinte
iubire

hei si ce dacă eu nu sunt ceea ce sunt
salcie plângătoare să-ți îmbrac trupul în verdele verilor trecute
sau o linie ce-ți desenează chipul pe vitralii?
așeaza-mi pe obraz aripile dimineților și înserărilor

micșorată sub pas de stihuri
cuprind în palme anotimpurile
să-ți pot desena pe linia vieții
popas în iarbă


Așa am putut comenta eu azi aici la tine, sper să nu te super, e doar semnul că versurile sunt pe sufletul meu

ascuns în sufletul meu
veste prin neguri
cantecul sirenei


Spuma unui val
semnele plecarii
in tipetele pescarusului


visez cu ochii deschiși
nicaieri pamantul
ultimul zbor

Sau

SÁTIRÃ s.f. 1. (La greci și la romani) Poemă dramatică și didactică în care se biciuiau moravurile și ale cărei personaje reprezentau satiri. 2. Poezie lirică în care sunt ridiculizate și biciuite anumite defecte, moravuri rele etc. din societate; (p. ext.) scriere, cuvântare etc. cu caracter biciuitor, mușcător. &#9830; Genul satiric. [Acc. și satíră. / < lat. satira, fr. satire].

Ca aici e satiră, nu mă pot decide, dar că ai reușit să-mi descrețești fruntea, e un element care are efect asupra cititorului, a face comentariu , iar mă opresc, ce pot face e că doar o pot RECOMANDA! Cine știe, dacă o pui și pe note ajunge șlagăr! Poate cineva în măsură va scrie un eseu referitor la acest gen literar, să știm și noi ce și cum…sau cine știe un doctorat în satiră nu ar fi rău.

Aveau dureri de colici
Cînd le scriam satiră,
Căci iată, doi agonici
În ea se adînciră. - Interesantă această formă de exprimare, nici nu știu cum să o numesc, doar satiră! Unii spun că nu ar fi poezie, alții că satira ar fi scoasă de sub talpa literaturii, e doar un gen literar și atât, sau ceva de genul: satira e satiră!…adică nu mai este așa de interesantă. În schimb am observat că sunt de mare efect așa zisele poeme care pun probleme matematice pe tabă pentru a fi recomandate în lumea unei agonii dacă nu virtuale măcar la limita diletantismul.

Nu o fi satira poezie...și totuși undeva se spune că ar fi: SATÍR//Ã ~e f. 1) Specie a poeziei lirice în care sunt atacate moravurile sociale și cusururile omenești. 2) Creație literară care are un asemenea caracter. 3) Categorie estetică care ridiculizează în mod violent și caricatural moravurile sociale și cusururile omenești. 4) fig. Critică persiflantă. [G.-D. satirei; Acc. și sátiră] /<ngr. satyra, lat. satira, fr. Satire

Sau

SÁTIRÃ s.f. 1. (La greci și la romani) Poemă dramatică și didactică în care se biciuiau moravurile și ale cărei personaje reprezentau satiri. 2. Poezie lirică în care sunt ridiculizate și biciuite anumite defecte, moravuri rele etc. din societate; (p. ext.) scriere, cuvântare etc. cu caracter biciuitor, mușcător. &#9830; Genul satiric. [Acc. și satíră. / < lat. satira, fr. satire].

Ca aici e satiră, nu mă pot decide, dar că ai reușit să-mi descrețești fruntea, e un element care are efect asupra cititorului, a face comentariu, iar mă opresc, ce pot face e că doar o pot RECOMANDA! Cine știe, dacă o pui și pe note ajunge șlagăr!

Poate cineva în măsură va scrie un eseu referitor la acest gen literar, să știm și noi ce și cum…sau cine știe un doctorat în satiră nu ar fi rău...

Am venit cu comentariu aici sub textul tău , fiindcă mi-am zis că aici se cade nu acolo unde l-ai postat drept comentariu la un text de-al meu... să auzim doar de bine și cu inima plină de hohote...de râs se înțelege!

deci așe - să se știe că și eu oi fi citovă, că deh, altfel nu se poate, se pare că totul este pus la punct: casa îi curată
mîndra-i rezolvată, doar uiaga trebuie umplută, cu ceva regionalisme și …

Interesant experimentul tău, sau nu e experiment…e chiar de-a dreptul poem, îmi place, să știi și mi-ar place să-l aud așa pi direct spus di autoarea respectivă, m-am găbit să fiu prima la matali, adică la poemul matali, de ce l-ai pus la personale nu înțeleg, dar probabil exită un motiv. Curge frumos, mai ales strofa a doua, are muzicalitate în trepte, nu te întreb ce faci că știu răspunsul: fac așe și așe
așe ori așe?
așe no

Ionuț – desigur că așa e corect cu toate că poate fi cum am scris eu pornind de la în genunchi, dar se pare că Dex-ul e de altă părere, la fel ca și tine. Mie-mi sună într-un anumit fel de asta am insistat să las mi-i – e un fel de întărire, dacă vrei o posesie accentuată, dar ACUM dacă vin doi cititori si-mi spun ca ar fi mai bine așa, uite că mă las convinsă.

Dan – nu știu câtă valoare poetică are versul respectiv, dar faptul că pe tine te-a atins mă bucură. Da, am corectat la inimiiii, din prea plinul ei era sa uit a ridica degetele de pe taste. Referitor la schimbarea lui \"mi-i\" cu \"mi-e\", mă mai gândesc un pic, parcă îmi sună altfel cum propui tu, dar mai analizez. Voi ține cont de sugestia pe parcurs.

Cristina – În spatele nostru uneori se țes intrigi, în spatele nostru se pot distruge ziduri, în spatele nostru se pot distruge suflete și la fel se pot țese iluzii și nu numai. Imaginile din mintea noastră deja sunt clare, poate nu întâmplător le dăm o anumită formă prin cuvinte, păstrând culoarea pe cât posibil. Ai sesizat subtilitatea? Interesant!

mi-am pierdut lacrimile
in zambetul tau cald
rasfoindu-ti chipul
zi de zi,noapte de noapte

Pornesc de la tilul acestui poem – parcă l-aș numi altfel, ce zici? Nu te-am citit demult probabil suntem în contratimp, dar uite la miez de noapte mă aflu în poemul tău. La tine am găsit mereu simplitatea cuvântului așezat în versuri la fel de simple, dar cu semnificații deosebite: mi-am pierdut lacrimile, rasfoindu-ti chipul( e foarte interesant – a răsfoi chipul iubitei) ochii sa picure umbre.

Mulțumesc! Da, m-ai ajutat foarte mult arătându-mi unde am greșit e chiar de apreciat gestul tău, mai puțin scriitura mea...mulțumesc pentru sfaturi să știi că îmi sunt de mare ajutor, voi fi mai atentă data viitoare, am citit acest articol doar de 3 ori, cred că data viitoare trebuie de mai multe ori și am să-mi pun și degetele la respect să nu ia literele altfel de cum sunt pe tastatură ( a fost doar o glumă) Voi încerca să corectez, încă ODATA_ Mulțumesc!

îmi trimit în exil propria-mi conștiință
reîntoarcere în toamna primei iubiri

cerul acesta îmi poartă norii minijupe
mă prinde boem de genunchii transparenți
copacii îmi deapănă ultimul verde
un bocet se întinde spre mine
vântul

Un poem care exprimă dincolo de sentimente, multe imaginii, sunt metafore desosebite: poartă norii minijupe, genunchii transparenți, copacii îmi deapănă ultimul verde( un vers deosebit). E o sensibilitate a versului, iar cititorul încearcă să descopere miezul unor simboluri. Poemul e scris în tonul de verde al unui aprilie dus la extaz undeva până în luna lui…sau a unei toamne, în care vei regăsi prima iubire. O viziune romantică asupra unui sentiment greu de descifrat, o dimensiune a sufletului care se scrie

Mi-aș fi dorit ca Ionuț să vină cu o formă de proiect, cum ar fi trebuit scris ( am doar niște studii minore, nu de jurnalistică, abia acum m-am înscris la cursuri de genul acesta), e posibil să am și câteva greșeli, am darul acesta de a inversa literele din viteză, e posibil, nu spun că nu, sper doar să nu fie greșeli gramaticale…

Am spus și despre copii si a spus chiar Elena, și suficient de mult, poate ai dreptate să schimb titlul si sa spun \"Trupa Pardon si Elena Toma \". Despre specatacol am scris, și am dat și trimitere, a scris și Sorin Teodoriu, dar…

Articolul despre Elena Toma nu l-am citi spre marea mea… e din nou o scăpare (umblu prin scrierile autorilor doar atunci când încerc un eseu referitor la universul lor poetic, dar aici nu era cazul) Greșelele, te rog!

Eu am scris articole despre mulți autori nu pentru că aș fi fanul cuiva, despre o trupă care a apărut 15 minute în spectacol, spre că s-a scris suficient de mult. Apoi această trupă nu era și nici nu ajungea la București daca nu era Elena, sau poate era altcineva… de asta am vorbit mai mult despre ea, dacă sunt sau nu noutăți, iar nu am de unde ști, eu doar scriu, nu mai fac altceva… ar fi și aici multe de spus, dar mă opresc!

Dragul meu Lucian îți spun mai întâi un bun revenit, nu știu pe ce melaguri ai umblat, dar mă bucur că azi ai poposit aici, poate vom reface întâlnirile și ne vom putea și revedea.

Acum revenind la poem, mi se pare puțin schimbată tactica versului, față de ce știam eu cu ceva timp în urmă atunci când erai priponit de-o garofiță, dar nu foarte mult. Te-am regăsit în: Punctul privit din toate punctele de vedere…și pentru că am sărit peste o zi care are o importanță cât de cât senimentală îți dedic această imagine**** A trecut destul de multă vreme, sper să nu revii peste alâi doi ani, cine știe dacă mă mai găsești.

când nu voi mai fi scânteia unei lacrimi
în inimile tinere mirosul alb pe gură
m-oi pierde pe câmpuri ca o primavară veșnic pulsând
și fără dragoste spre zări nebănuite
o pasăre răspândind cântecul său sub pene ascunde
o notă rătăcită în guri spintecate

toiagul și pecetea grea a anilor în inimile noastre asemeni unor stele
prevestirii fantastice din ochii profunzi ai iubitei
se vor descătușa pe apele liniștite ale destinului
viețile noastre se leagă în tactul monoton al orelor
pe cristalul din ce în ce mai curgător fără cuvinte-n veșnicie
stinse demult toate acestea sunt lacrimă lunecând

Am încercat un fel de comentariu, ce aș putea spune în plus e faptul că folosești gerunzii, care estompează într-un fel acțiunea și lunecând de câteva ori și… sper să nu te supere…

Elena – se pare că tu ești o cititoare fidelă pentru toți autorii, te oprești citești și dacă există ceva ce te atinge punctezi, dar nu treci mai departe de acest lucru, poate unora li se pare că nu ai reușit să faci comentariu la text sau cine știe, chiar și eu am zis ceva de genul acesta, dar dacă poemul meu a lăsat măcar o umbră de lumină e minunat pentru mine.

Horia - Pentru că anunțul îmi aparține e de datoria mea să vin cu o precizare, mi s-a întâmplat și mie de foarte multe ori să cred că un articol e foarte important și să nu i se dea atenția cuvenită. Că articloul acesta nu e o glumă te poți convinge la fața locului - Casa Baiulescu din Brașov, vineri, 23 iunie 2006, ORA 13, la subtitlu scrie clar: Anunț. Apoi că e un eveniment, iar cred că nu mai trebuie să explic. Dă-mi un exemplu cum ar apărea într-un ziar acest anunț? Dacă aș fi scris despre Sonete 2 și poate despre cei ce vor vorbi, crezi că ar fi fost mult mai interesant anunțul? Atunci ce s-ar mai putea scrie dupa lansare? Iar Stelele nu s-au dat pentru acest biet anunț, cred eu, ci pentru activitatea lui Adrian Munteanu – activitate literară, pentru sonetele lui de o mare frumusețe, pentru capacitatea de a scoate din sonet tot ce este posibil până și un ANTIsonet… pentru volum în general... majoritatea comentariilor se referă la Adrian, poate de asta răspunde chiar el, nu crezi? chiar dacă nu avea stele oricum acest anunț nu trecea usor de ochiii cititorilor... să auzim și de alte lansări și promit că voi avea grijă să fie la vedere...