Maria Prochipiuc

visele sunt cele care ne înfrumsețează viața, dar mai ales cand visul cuiva se înfăptuiește prin tine te simți ca un navigator iscusit în vasul inimi ei( lui)și te poți lupta cu furtunile.Atunci cand iubirea este mai presus de fire poti spune:
Din viața mea
Tu ai făcut un templu
Iubire!

Dana,

Tu mereu îmi descoperi partea nevăzută a cuvintelor. De ce crezi că m-am ferit de-a fi pașire ? Pentru că am încercat mereu să ,, cad în sus’’!

GAP,
după spusele lui Radu înțeleg ca ai îngăduit o clipă asupra acestui text, îmi pare rău ca nu ți-am mai găsit cuvintele...

Andreea,

Iți mulțumesc de aplecarea ta asupra textelor mele, e adevărat că Lacrima se detașează de celelalte și probabil o voi decupa de aici. Referitor la cuvantul ,, hoinar’’ l-am asociat lacrimei.

Camelia,

Iți voi urma sfatul , nu voi rămâne la stadiul de ,,încercări’’. Iți mulțumesc !

Bine ai venit pe poezie.ro!
Mult succes!

,,Stii,
Mă gândesc uneori,
Poate-a fost un vis,
Sau noi suntem
Visul lunii pline.\'\'
Mărturisec că e prima vizită la textele tale și mi s-a părut ca visez!
Am folosit diverse unghiuri pentru a putea cuprinde cuvintele, probabil îcepuse eclipsa! Voi reveni !

Bine ai venit pe poezie.ro!
Succes în creativitate!

Vreau doar sa simți trecerea mea pe la textele tale, nu comentez, ci doar cuget...

De câte ori nu m-am agățat de trunchiul incertitudinilor, de câte ori umbrele gândurilor trecute nu mi-au umplut zilele, și de câte ori nu m-am născut din căderea verdelui crud! Oare ,de cate ori nu am fost victima propriei capcane în albastrul durerilor... lacrimile strecurate prin foșnetul frunzelor...de câte ori semnele durerii sau pierdut în apusuri târzii... și din șirul nesfârșit de vorbe brăzdate pe trupul meu nu mi- am clădit vise înodate undeva în irealitatea cu sens unic...în scorbura inimii...neajungând la acea împreunare a zâmbetului înțepenit în veșnicie... și totul să foșnească de verde, de roșu și albastru... adunându-le în treceri și trăiri...

Să mai spun , că mă simt dezgolită total în fața gândurilor tale, cred că știi... steluțele din inimă ,sunt toate pentru tine, pentru ce ai reușit să faci!

Cristian,

ai reușit cu inocența cuvintelor sa-ți expui frumusețea sufletului tău în versuri!
Tu , o fereastră deschisa mereu spre...cer , tu lacrimă a viselor înflorite, tu aripă sub care acunzi visele si deschizi ferestre !!! TU!

Silvia ,
mă bucur că ai pus în practică ,, metaforele”,acel drum făcut printre stropii sufletelor noastre ,care căutau cu disperare o ieșire spre cei care uitați sub sticla rubinie a unui net café, așteptau să mângâie razele de soare !
Și da :
,, taxi taxi oprește
du-mă undeva într-un strop de ploaie’’

Da, ai venit cu un răspuns, era cel așteptat pentru mine!
Mi se întâmplă de multe ori sa trec prin aceste stări , te înțeleg și te cred, e doar răzvrătirea din noi, e faptul că ne considerăm singuri, dar tu știi foarte bine ca nu suntem singuri niciodată!

Oricum referirile trebuiau făcute la text, dar vezi tu de multe ori lăsăm versurile ( cu toate ca reprezintă persoana )și vrem să descoperim omul, de fapt ce se întâmplă cu el.Eu am aflat, cu toate că știam raspunsul!

Nu am replică la ce-ai scris! NU dau sfaturi, doar te întreb: Ce se întâmplă?

Daria,

Urme...de gânduri lăsate de voi în sufletele noastre , de pace, de bucurie și de nostalgia unei noi întâlniri! Sufletu-mi izvorăște suspinuri împrașiate prin foșnetul toamnei, vă caut pașii în aburii dimineții , retrăiesc acel vis efemer!
A fost frumos în acea camera de hotel ( cu toate ca locuiam nu departe )! unde am depănat gânduri, unde încercam să ne descoperim unii pe alții ca din ,,prieteni virtuali’’ să devenim prieteni reali.
Îmbrățisarea noastră a confirmat acest lucru , mie mi s-a părut ca a fost o REÎNTÂLNIRE, cred ca nu gresesc.

Liviule, esti fenomenal!

Parodia ta e atât de tânără, încât ai reușit să mă scoți din agonia unei tristeți ce pusese stăpânire pe ființa mea.

In casa V. Pogor
Nu beau nici vinuri acre
Nu mă gândesc la bani
Vreau doar ... ca să mă-nsor!

Cu gânduri nărăvașe mă furișez tiptil
Spre blonde, brune...
Ce e? Am douăzeci de ani!

Și tot visând aiurea , la plopii fără soț
La blonde, brune...
Îmi tot repet într-una: Am douăzeci de ani!
Am douăzeci...! Am!

Lacrima...corectare

Cu dor iti spun ca lacrim din poezia ta are miros de nu - ma-uita, stropita cu gust dulce de ceneala

Dragă CRISTIANA ,

Nu ai făcut nici o gafă, și eu am fost luată prin surprindere cu tot ce s-a întâmplat acolo. Abia când a zis Filip ,, Hai , să facem poze cu cei de pe poezie.ro’’ mi-am dat seama că nu eram singură. Nu mă cunoșteam cu nici unul dintre voi, dar faptul că am petrecut un timp împreună cu Sirena, care a fost deliciul întâlnirii , Silișteanu ; spontan si... mereu pe fază și nu în ultimul rând Anton cu umorul lui caracteristic mi s-a parut ,ca ne cunoșteam de mult.
Prea mult spus ,, DOAMNA’’, îmi place sa rămân doar Maria .
Pentru ca am aici ocazia , vreau sa vă urez mult succes la examenul pe care îl aveți! Oricând sunteți bine veniți la Iasi!

Am revenit !

Desigur, că în scrierea de mai sus m-am referit doar la autorul Dan Tristian, azi revin și asupra orașului care a găzduit această manifestare.Nu mă pot abține să nu menționez că acest oraș poartă o puternică încărcătură istorică. Pe aici au trecut pașii lui Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu…
Revenind în cadrul poeziei trebuie sa-l amintesc pe cel drag mie: Alexandru Macedonski.

O duminica minunata , cu mult soare ! Ghidul nostru nu este altul decât poetul de ieri împreuna cu ceilalți doi prieteni ai săi. Ne poarta pașii , după cum vă închipuiți prin ,,Duminica Sinelui’’. Dupa ce vizităm Catedrala, ne îndreptăm spre Biserica Madona Dudu. De aici ne pierdem în lumea culorilor lui Tonitza, Luchian, Grigorescu …de la Muzeul de artă. La ieșirea din muzeu ne luăm rămas bun și de la Domnișoara Pogany.

Și fiindcă toamna e atât de frumoasa nu se putea să nu ne pierdem pașii prin sărutul frunzelor, care în dansul lor amețitor spre veșnicia pământului se armonizau atât de plăcut cu verdele ,,aproape crud’’ al ierbii. Suntem în Parcul Romanescu! Cred că este unul dintre cele mai mari parcuri pe care le-am văzut, unde se află un lac cu insule, cu bărci ( mi-am adus aminte de Eminescu) , multe poduri danteleate, care fac trecerea spre aceste insule, podul mare suspendat, un colț zoologic cu lei , pantere, ursi ...si cel mai interesant mi s-a parut Castelul Fermecat. Mi-am dorit sa intru sub vraja lui , dar nu era deschis pentru toți neaveniții, auzeam parca suspinele frumoasei ferecate acolo în turn.

Din apropiere se auzeau acordurile unor ,, copii minune’’iar seara , cobora de pe pidestalul ei mai devreme decât ne așteptam , desculță și gingașă , anunțând că în curând ne vom lua rămas bun de la toți și toate...Cantecul toamnei de la Craiova ne va însoți pe drumul roților de fier spre Iași.
Încă o zi dincolo de anotimp!

Eu cred că ai reușit foarte bine, ca în trei versuri să concentrezi tot ce-ai avut de spus: andante!
Urmeaza alegro sau poate chiar alegreto?

Poezia ta vrea sa iasă din ,,canoanele toamnei’’ și să dea acestui anotimp noi valențe. După ce erai supărat pe ploile care nu mai conteneau, acum te vad în pragul unei bucurii! Oare , printre stropii de ploaie, ai descoperit tandrețea foșnetului melancolic al frunzelor ,care îți soptește că dragostea poate fi frumoasă în orice anotimp? Intr-adevar toamna e fantastic de frumoasă! Peisaj mirific, cu pete de culoare ce nu pot fi descrise, cu ploi mocănești și reci, cu plimbari prin parc și păduri, cu laptele muls din vița de vie…. E totuși prea devreme pentru o primăvară timpurie! Pot zice si eu :
,,Ce rost are sa mai merg acasa
cand aici, cu tine, ma simt minunat!’’