Poezie

Tu, cu vântule de seară

insomniile zilei

1 min lectură·6 martie 2007

Mediu

în această zi se înalță sufletul a necuvinte

în mine odrăslesc poeme fără rimă

întind palmele în născociri de aripi

desfac în simboluri iubirea

trezesc visele adormite să te poată cuprinde

rispesc privirile știute a te regăsi drumurilor

îmi conduc pașii spre ochiul zilei

ascund limpezimea vârstei

poate vei fi tu

vântul cel de seară!

023993

Despre aceasta lucrare

Autor: Maria Prochipiuc
Tip: Poezie
Cuvinte: 55
Citire: 1 min
Versuri: 10
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Maria Prochipiuc. “Tu, cu vântule de seară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-prochipiuc/poezie/235420/tu-cu-vantule-de-seara

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

razvan rachieriu✓7 mar. 2007

Iubirea desfăcută în simboluri vorbește patetic prin “necuvinte”, poleind “limpezimea vârstei” cu luciditate.
Iubitul este transfigurat într-un “vânt de seară” ce acoperă cu umbre delicate de miresme o inimă în care încap poeziile, sinele tău și lumea.

Maria Prochipiuc✓7 mar. 2007

Răzvan- Iubirea poartă însemnele unei multitudini de manifestări, a vorbi prin necuvinte, e ceva misterios, ceva ce pătrunde dincolo de ființa noastră o face să vibreze, privești cu ochii mari, vizualizezi timpul, te miri nu-ți vine să crezi și nu ai altă soluție decât să te mistui în tăcere…cam așa văd eu ceea ce am scris aici!… și cine știe poate Cu vântul cel de seară se vor liniști lucrurile