Adina Ungur de la mânuirea păpușilor la mânuirea cuvântului

Maria Tirenescu




E o adevărată bucurie să citești ceea ce scrie Adina Ungur.
Nu mă puteam despărți de pagina pe care o citeam, pagină din care aflam despre evenimentele culturale din orașul tinereții mele sau despre lansarea volumului de poezii al Ioanei Andreea Ștefănescu-Bogdan și al lui Paul Bogdan.
Am recitit, cu multă atenție „de iulie, 4”. Am revenit mai târziu… Cred că am învățat ceva de la Adina și, pentru acest motiv, îi mulțumesc. Citind cele 3-4 pagini, mi-am revăzut copilăria, am închis ochii și am văzut-o pe mama, l-am văzut pe tata, am revăzut jocurile și certurile cu sora mea și cu fratele meu… Dar și momentele frumoase.

„în fiecare seară când spuneam la radio povești
mă întrebam din care stea m-asculți
și mă privești”

Așa mă întreb acum: din care stea mă privesc cei care m-au învățat să scriu, să citesc, să râd, să cânt...?



Codrina Verdeș




am fost acolo
fără de mine pe ascutișul unui drum
spre posibilele noastre ploi
numai tu m-ai chemat să-ți veghez între lumi
să-ți strig că mi-e dor de tine
știi că eu umblu desculță
amestecând într-un pumn cuvinte
am fost rotindu-mă pe după castani
să-ți destram și ție norii din frunte mi-e dor nu-nțelegi
am să-mi ascund jurnalul am să strig de aici
ascunsă pierdută sau plină de rouă
(tu nu te saturi niciodată să rupi câte o culoare din mine)
nu se poate să nu mă auzi să nu mă simți
nu se poate
merg fără de mine înroșindu-mi tălpile arse
numai spre tine
întoarse

Plesca Adriana Doina




la fiece pas
voi lasa
cate-un gand pe-o piatra
harta astrala desenand
dincolo de universul vecin
cale
ma presar
(ganduri personale intitulate \"Cale(n.)\" )

ganduri presari
pe pietrele sufletelor
inmuindu-le
ghetari interiori
se topesc
incalziti de emotia
degajata
netezesti calea
cu pasi siguri
arati firul
calauza
fixezi indicatoare interioare
spre inima creatiei



Maria



Poezia înseamnă trasfigurare. Un poet nu poate pretinde să fie înțeles, gustat, iubit de toată lumea. O poezie nu se poate impune la foarte mulți cu tăria unui adevăr științific dintre anumite fenomene. Astfel este greșit să se vorbească despre o poezie gustată de absolut toată lumea. Și atunci te întrebi cum vei reuși să cunoaști valoarea absolută a poeziei? Ei aici e aici! Vom încerca împreună să pătrundem în tainele poeziei Adinei Ungur.
Dacă aș încerca o caracterizare generală a poeziei Adinei, pot spune că ea va rămâne mereu actuală, iar cel dintâi lucru care ar ieși la iveală ar fi frumusețea și armonia cuvintelor, dar mai ales prezența sunetului și muzicalitatea versului.

Începem pelerinajul prin universul Adinei cu Frig de martie , frumusețea lunii martie este văzută de autoare cu totul altfel, e o senzație de iarnă târzie, dar și o senzație de explozie a naturii ascunsă ermetic dincolo de versuri. Nu întâmlător acest poem face parte din volumul, \"Petale de zăpadă\".




Poeta e cea care nu poate atinge decât sensibilități ale propriului suflet, sensibilitate înrudită în chip firesc cu poezia. Dacă încerci să pătrunzi adânc în miezul lucrurilor, și mai ales prin versurile autoarei trebuie să-ți pui la dispoziție toată originalitatea gândirii și trebuie să fii mult mai atent la semnele exterioare:

Instant al schiței
de culori și forme
ego-transparența
neîmplinirii.

Văi de deșert?
Licăriri de ego!
Mult voluptoase
neîmpliniri. ****

Versurile Adinei sunt uneori ca o explozie, cuvântul exprimă ceea ce nu se poate spune. Curegerea versului este unitară, iar uneori sentimentele sunt înșirate perecum mărgelele pe ață. Poemul ei țâșnește precum apa din piatră, acolo unde e o secetă enormă. Construiește imagini din versuri așa cum lumina răzbește prin noapte:

-Curga-n nestire tot vinul spumos
pe vechile turle si lauri de bronz!
Soarele ros\' sa se-nvarta la vale,
vulcanii sa-nghete razand catre soare. ***

Poeta devine destăinuitoarea ideilor eterne, iar creația ei este toată dominată de această finalitate. Poezia este ca o iluzie ce se naște din nevoia de a te apropia de o icoană transcendentă, pentru a o coborî pe pământ:

Eu nu pot sa scriu despre iubire.
Mi-o poate scrie Dumnezeu in suflet
daca-i deschid ferestrele. ***

Adina este poeta care lucrează aproape în tot timpul cu corelații nu se lasă atras aproape niciodată de simple și spontane ascociații. Gândirea poetică mișcă mintea care încearcă să caute și să descopere în natură, în lume, în viață, apropiere și înrudire sau deosebiri și contraste care ne uimesc și ne dau sentimentul frumuseții:

Mi-am pus costumul de dragon
si-am alergat dupa tine.
De-atunci ma porti in suflet
si uneori ma cauti. ***

Uneori poezia se naște din nevoia creatorului de a se elibera de o intensă emoție pe care o trăiește, provocată de o adâncă experiență spirituală care se cere exprimată. Experiențele emotive, iluminări, ritmuri și contemplări, ne destăinuiesc un adânc unic. Cel mai important lucru e faptul că Adina reușește să exprime acest adânc printr-o eliberare succesivă a stărilor în poezie:



Mi-acopera trupu-n april Dumnezeu
nu cu petale
cu sprini de zapada
nu misc
ii las peste mine
sa cada,
ca-i iarna si-afara
si-n mine
si-n eu. ***

Adina Ungur este o personalitate armonică, a cărei cugetare și a cărei faptă lasă asupra cititorului o frumusețe spirituală. Ea surprinde prin grija asupra formei, a nuanțării culorilor, dă greutate versului, adică acel sunet plin și acea armonie interioară bogată, rară, sonoră. Toate își au originea și punctul de plecare în mișcarea gândirii poetice.Imaginile sunt atât de reușite încât crezi cu adevărat că toate acesteau au fost trăite de autoare, iar cititorul se face părtaș pornind în călătorie cu versurile Adinei. Imaginația nu trebuie stârnită în mod voit, ci e suficient să colorezi versurile halucinant pentru a atinge efemerul chiar dacă unii nu-l înțeleg, suficient că poeta se simte bine în pielea versului său:

Degetele lungi ale noptii
plesnesc-mangaind
acoperisurile interioare. ***

Universul închipuit inventează mereu frumuseți, le desenează, văzute de ochiul interior.De fapt aici în versurile pe care încerc să le punctez ne apare imaginea globală a personalității poetei, e un microcosmos, o identificare cu realitatea, culorile ei sunt cele ale curcubeului , trebuie să le cauți în spatele cuvintelor , ele nu sunt definite cu nume:

Tacem
si-adeseori rostim:
in noi va fi macar un gand
de la tacere
la cuvant. ***

Viziunile Adinei sunt clădite pe elemente de experiență vizuală care țin de destinul sau creator. E poeta care se întâlnește cel mai bine cu spiritul poeziei. Impulsul spre creație este dobândit prin folosirea unor metafore care subiliniază virtuțiile creatoare. Cuvintele devin magice și fac din rostirea poetică un adevărat discurs. Ea are puterea de a reda frumuseți incontestabile:

Ma va aprinde crudul foc
Si totusi voi intra in joc,
Vor trece clipele pe rand
Si voi ramane numai gand.
Purtat de vantul azuriu
Ma voi goli, stiam! Si stiu!
Vor curge lacrimi in pustiu
Si mai devreme si mai tarziu. ***

Puterea Adinei constă în faptul că ea reușește să smulgă lucrurilor ceea ce ele știu despre oameni, despre natură, despre univers în general. În fiecare clipă, cuvintele sunt inventate create, capătă noi contururi, prin aprofundări măsurate. Poezia ei e prețioasă în sensul că e concentrată asupra limbajului. Limbajul e purificat, metafora caută mai întotdeauna zonele cele mai frumoase și armonioase ale cuvintelor:

nu vei sti,
dar vei fi doar o clipa,
TU ***

Poezia oartă în ea elemente ale frumosului transpuse în stări ale sufletului poetei, stilul său este inconfundabil.Uneori senzațiile poetice sunt stranii, curioase. Universul poetei se prezintă ca o armonie de elemente muzicale, iar limbajul folosit implică o mare densitate de sugestie, ea sugerează, solicitând din plin atât sensibilitatea, intuiția artistică a cititorului cât și experiența lui de viață, spiritul de observație, cultură, capacitate asociativă, care presupune aptitudini pentru corelațiile spontane în planul imaginarului:

\"Ofer recompensa
celui ce-mi opreste lacrimile-n ochi,
imi ingheata inima-n piept
si-mi va impietri sufletul,
macar odata
inaintea mortii.\" ***

Efectele de sugestie țin, de temporalizarea peisajului care, devenit instrument de rezonanță, vorbeșre în limba lui. Să poți observa fondul adevărat și adevărata valoare a unei compoziții trebuie să înregistrezi mișcarea interioară și să-i studiezi cardiograma. Suntem introduși discret într-o melodie suavă, lucrurile desfășurându-se într-o continuă orizontalitate, oamenii mistuindu-se în timp, fără neliniști, fără traume, fără dramă, trebuie să prinzi și să deosebești acel cântec interior, acea pulsație a inimii:




Aud cum vorbesc porumbei:
inteleg ce-si spun intre ei!
Icep sa percep vechiul zbor:
invat sa devin mai USOR
s-aduc minuni alor mei
prin aura ochiului trei. ***

Și :

intre adieri de frunze si vant
asfaltul ma ameninta cu vesnicele-i cifre
numarandu-mi cinic ezitarile
acelea incarcate
cu inceput sau sfarsit de gand ***

sau :

...om talmaci un dar divin,
mult prea tarziu,
din intamplare:
de ce doar la Apus
ne doare
sufletul nostru... androgin? ***

Sensibilitatea poetei tinde spre reverie, realitatea acestora nu ritmează cu starea sa personală. Poeta umple golurile, întregește imaginar, ascultă cu urechea ce-și spun cuvintele, apoi le așează în versuri dăndu-le în dar cititorului:

Pe cand incepusem sa ma dumiresc
ce cauta aceste aratari la mine
si dam grabnic sa ies
imi saruta mana
si ma apuca de brat
cu mai multa putere
de cat imi imaginasem c-ar putea avea.
Sa va conduc, imi spuse. ***

Și:

...si totusi astept mereu noaptea sa vie
sa nu-mi mai aud decat pasii trecand
sa umblu pe strazi
sa ma plimb si prin gand
alaturi cu zambet
departe... ***

Poezia Adinei reprezintă stări ale sufletului, adânciri în vis, căutări cu porniri și întoarceri pe căile crepusculare ale memoriei, cu alte cuvinte toată acea compoziție, nouă mereu, a cunoașterii prin mijlocirea contemplației nu se poate exprima și simți decât prin atingeri, prin sugerări și apropieri căutate uneori, capabile să trezească în cititor fiorul transpunerii în versul citit, se regăsește acolo, i se pare că i se potrivește și atunci caută poezie autoarei și mereu vine la izvorul ei:

Imi intind crengile-n aer
cu toate ca stau in locul meu stramt,
de unde privesc cum ma arde
soare razand,
cum ma cauta pasari
si ma bat cu aripi,
cantand. ***

Și:




Nu-ndraznesti sa-mi spui
ce mi-ai facut?
Voi trimite fluturii
sa-ti umble-n par
si-mi vor spune chair si ce n-am vrut... ***

Dacă cititorul reușește să pătrundă adânc în miezul lucrurilor va găsi vigoarea simțirii, originalitatea gândirii, scrierile Adinei sunt captivante de la un capat la altul. E aici omul care știe din cuvânt să deseneze imagini, să inspire versuri care îmbogățesc imaginația cititorlui:

se-avanta sunete din lut
sa-mi sfasie derma
sa-mi intinda trupul colac
peste lumea
ce fierbe-n urzeala
bipeda ***

Mereu între cuvânt și ilustrarea lui există o simbioză perfectă, căci ele se completează reciproc. Astfel, cuvântul prin ritmicitatea, prin melodia nevăzută și puterea lui de sugestie, îl cheamă pe cititorul său la o împărtășire a unor stări subtile care sunt chintesența trăirilor anterioare ale poetului, lăsând să se aștearnă pe hârtie sentimentele subțiri, esențiale, cele mai autentice din viața sa interioară. Cuvintele capătă conturul imaginilor pe care versul și-l dorește a exprima:

ziua-mi rasai albastru prin piatete
seara-ti flutura parul pe strazi
iar noaptea
te suie pe trepte spre aproape ***

Desigur ca să poți pătrunde în lumea aceasta încântată de ritm și armonie, culoare și muzică, trebuie ca auzul tău să poată prinde miile de zvonuri care rătăcesc și urcă din prăpastia aceasta albastră numită poezie și nu este greu, nu trebuie decât să faci un pas și să intri în misterul poeziei:

Stai,
nu clipi!
Au să-ti cadă din pervazul ochilor
păsări.
Nu!
Nu misca!
Să nu-ti scuturi roua de argint, fulgii-stele
din brune-ti sălcii
de-ti mângâie umeri.
Să nu-ti pierzi brătări
de spuma valului
pe glezne. ***

Mintea nu e suficientă, analiza poate fi făcută aici la nevoie de sufletul nostru care trebuie să simtă și s-o perceapă pe cea care și-a conturat deja portretul. În aceste demers cel mai bine ne ajută poezia Adinei, imaginația sa, dar și a noastră.

De cele mai multe ori imaginea este plăsmuită pe poezie și devine un mod de comunicare aparte, adică versurile îți desenează imagini, iar versul prin muzicalitatea cuvintelor are capacitatea să-i traducă cititorului nu numai cele simțite și percepute de autoare în momentul când acesta a fost atins de finalitatea mesajului poetic, ci totodată să-l ajute să vadă sensurile multiple și nebănuite ale limbajului poetic:

se intampla uneori sa-ti deschizi palma
sa cada pe alb tacerea



atunci iata
din nimic
cresc dealuri si munti
pe care vor trepada furnici-retine
vor trage clopotari de \"linia vietii\"
de pe coama tesita a muntelui \"Z\"
pana spre ingustul zid cu eclipsa-punct-\"i\" ***

sau:

stam încremeniți sub furtuni
nu știam că timpul
se dilată uneori
în noi
două statui
ne ridicam
țeste de cer,
trunchiuri de pământ
șșșșșșșșșșșșș... ***

Versurile sale sunt uneori ca un acord de pian, alteori o mireasmă… un arc străveziu de curcubeu, un fâlfâit de aripă o mică oază de realitate, care dă impuls imaginației poetei pentru a evada cu plăcere într-o lume a poeziei dând frumuseți neînchipuite:

deodata m-au ridicat curenti calzi spre albastru
eram usor
in fata lacul de sticla se acoperea cu genele tale
saltam usor pe rotundul pleoapelor luminand spre adancuri pupile
esti prea aproape
trimite-mi un fulger sa-ti aprinda conturul, spuneau departarile tale
acum imi amintesc spre rasarit te am vazut cocotat pe-o zare
pana aici m-au purtat adierile
m-am oprit la tine ***

și:

Surâsul durut
Sus pe lemnul iubirii
E-n strigătul mut ***

Starea poetică este surprinsă și în imanența ei. Apar, astfel, poezii ale neliniștii creative. Poeta se simte mistuită de murmurul lăuntric, Adina iese din stilul ei de până acum și optează pentru poeme mult mai lungi care cuprind în ele tablouri suprapuse, e o nouă față a poeziei, e un nou fel de a spune lucrurilor pe nume:

ma-nfigeam statuie de sticla in vant,
rafale ma plesneau cristalin, as zice
imi lungeam palmele in departari spre tine,
un fel de bulgare de pamant imi pareai
dar le-am intins.
din degete imi crestea chipul tau.
modelam in lut
mai intai ochi, apoi privirea. ***

și:

Ce-or ști ei de anima
și cum să-nțeleagă? îndrăzni unul
E-un simplu episod,
bunule invitat!
Lasă-i acolo să-și inventeze povești, mai zise
și să mănânce din ele
cât or trăi,
că n-or crede vreodată
cât sunt de pierzători
și cum de suflă,
sărmanii!... ***

Am desenat aici pe hartia ecranului portretul Adinei Ungur, așa cum am reușit eu să o descifrez doar din poezie, fiindcă dacă mergeți în pagina ei [ dând CLIK AICI ], puteți afla că pe lângă poezie scrie și articole aduncându-i în prim plan pe colegii noștri consacrați. Tot în pagina ei am descoperit și o proză foarte bună cu textul New Microsoft Word Document.doc , ei dar nu vă spun totul,vă mai las și pe voi să pătrundeți acolo în universul ei și să vedeți…