Maria Marcovici

randurile dumneavoastra sunt de o frivolitate inspaimantatoare -
frivolitatea cliseului
se poate spune despre ele ca sunt aproape obscene

nu folosi pronumele de politete, nu sunt cu multi ani mai mare decat tine :) cu vreo 3 mai exact, ceea ce nu e un mare castig, nu e mare branza.

n-o sa se deformeze starea, uneori less is more, dar de partea cealalta, in extrem, nici minimalismul nu e cine stie ce. nu intamplator japonezilor li se potriveste cel mai bine, e o forma de tacere. altii nu reusesc decat sa-i imite.

in orice caz, o fluenta mai buna nu va face decat sa contureze mai bine ce vrei sa spui. cu micile ornamente care iti plac si iti mai si ies cu tot, alea e bine sa fie prezente. inclusiv o oarecare incoerenta.

pe curand.

nu era vorba de superioritate crasa, comentariul meu nu trimitea la vreun statut sau ceva in genul asta (a propos de competitie, nu am inteles ce vrei sa spui, din moment ce abia mai postez si nu visez sa ajung editor, iar faptul ca imi permit sa nu fiu de acord cu unul sau altul e un drept pe care mi-l asum. adica un comentariu nepozitiv inseamna ca ma iau la intrecere cu tine? competitie intru ce?). comentariul meu vadea o iritare provocata de cei unspe mii de autori care inca au grija sa mentioneze ca scopul lor e sa imite suprarealismul.

retine ca nu am spus ca o preponderenta a imaginii ar exclude liricul. nu am zis asta niciodata. si mai retine ca daca as fi considerat textul nul nu m-as fi obosit atat. iritarea a fost mai mare tocmai pentru ca am gasit parti bune, dar stricate de lucrurile alea. din moment ce nu te cumosc, nu am vrut sa te atac in vreun fel, in ciuda tonului. adica nu pe tine, ci povestea cu suprarealismul. si nu-mi spune ca e vorba de gusturi care nu se discuta, asta e un cliseu total fals. cuvintele au fost inventate ca sa se discute orice.

altfel, povestea cu colajul meu am mai spus-o. cred ca intentia a fost evidenta, a fost ceva izolat si a produs un obiect real, care poate fi agatat pe pereti. sau mai departe aruncat in marele curs al reciclarii. plus, chestia cu precizarile care sa fie obiective, nu arhitecturale e din nou lipsita de sens. si e in afara chestiunii. ce treaba are pregatirea mea pe care am fost nevoita sa o mentionez cu textul tau?

in orice caz, daca nu ai gasit nimic util in ce am incercat sa expun si vezi in asta ceva personal intre mine si tine, adica intre doua persoane care nu se cunosc, n-ai decat. si poti scrie cum iti place tie mai mult. poti scrie colorat, cu litere gotice sau in relief. dar atata timp cat o sa te sprijini pe ceva expirat nu vei gasi niciun limbaj care sa iti fie propriu. si ai dreptate, nu stiu ce ma intereseaza pe mine asta.

imi cer scuze pentru aerele de superioritate, mai ales ca nici eu nu am gasit limbajul limbajelor care sa exprime inexprimabilul. iar daca n-am zis pardon si excusez-moi si oh la la, asta nu inseamna ca sunt ditamai aroganta. pur si simplu am zis-o clar, ca sa fie clar.

desi vazusem poza si titlurile celorlalte texte, n-am zis nimic. am citit textul de fata si nu m-a deranjat ceva in mod deosebit. nici nu mi s-a parut ceva remarcabil. era caldut. apoi a urmat asta, adica a urmat la sfarsit si dupa ea nu a mai urmat nimic: \"dar... nu m-aș plânge, de teama păpușilor rusești.\" si apoi a urmat comentariul meu pe carepoti sa il citesti, desi eu as zice sa nu.

cateva constructii mai ingrijite sau cateva imagini mai bine vazute nu fac un poem si in orice caz nu salveaza un text. poate ca unii sunt mai neinzestrati decat altii sau au o anumita incapacitate de a recepta subliminalul, dar eu nu am inteles nimic din ce ai scris tu acolo sus. dagherotip cu moft burghez.

inteleg ca sunt fancy lucrurile vintage, dar ceea ce nu pot intelege este aceasta incapatanare de a ramane blocat temporal, intr-o perioada interesanta atunci, cand era vie si isi facea nevoile, dar consumata, fumata, moarta si ingropata. este cu atat mai greu de inteles aceasta cramponare cu cat vine din partea cuiva care teoretic ar trebui sa fie ceva mai deschis, mai inventiv, zici acolo ca esti absolventa de litere. sau poate pentru ca suprarealismul a fulminat prin imagine, zona in care tu esti spectator, nu autor, simti nevoia sa carpesti cuvinte la aproape un secol dupa pe sarcofagul lui, al suprarealismului. nici macar cuvinte suprarealiste.

e ca si cum brusc cineva ar incepe sa scrie poezie geto-daca (desi ar fi infinit mai interesant din moment ce nu are precedent) sau, mai la obiect, lirica samanatorista. o sa zici ca ce treaba are asta cu suprarealismul. pai are, pentru ca ar fi reeditarea a ceva in lipsa contextului care il sustinea la un moment dat, e ceva lipsit de sens. in plus, e ceva atat de uzat incat ii ies calcaiele pe afara. si, cum ziceam, daca repeti ceva de o mie de ori nu mai are nicio noima. au facut altii asta candva, cu manifest, cu riot si de toate. bine ca mai sunt cativa nostalgici care exalta memoria lui dali (care fie vorba intre noi nici macar nu e vreun pictor extraordinar) si, evident, a gratiei intruchipate, nevasta-sa. nu mai adaugam ca suprarealismul si dali+gala=bullshit sunt doua chestiuni care se suprapun doar partial.

sa fii suprarealist sau nu, c\'est ca la chose.

un corp mai dur

revin pentru ca imi place atmosfera din textele tale, e ceva intre bucurie calma si nostalgie, e ceva care incearca sa stabileasca niste coordonate intr-o zona ambigua. imi plac constructiile de genul \"să nu pui indigo pe toți pereții o să scriu când vin și nu vreau să se trezescă vecinii murdari de gândurile mele\". e bine ca incerci sa gasesti un limbaj propriu, adecvat sensibilitatii tale, asta se vede. insa se mai vede si ca e o incercare (nu ca ar exista o forma finala, nu, intotdeauna e loc de inca un cuvant in plus sau in minus) marcata de o oarecare neglijenta. din nou, nici asta nu e rau, dar, ceea ce vreau sa spun de fapt e ca ar fi bine sa concentrezi un pic, sa insiri lucrurile ca margelele pe un fir, firul ala sa fie coerenta, ceva clar, un cor mai dur care sa pastreze unitatea limbajului. asa ca mai fa niste variante, macar pentru tine, mai taie, vezi ce iese. aceeasi imagine poate fi sugerata in mai multe feluri. intreaba-te ce e esential pentru ce vrei sa spui si ce poate lipsi. si, de asemenea, ce nu e esential, dar nu poate lipsi. si vezi ce faci cu ce ramane.

avand in vedere ca la cohen versurile ii fac muzica, mi se pare nepotrivit sa citati aici un vers care de fapt nici nu-i apartine. take this waltz e o traducere-adaptare a unei poezii de lorca.

imi plac \"mai întâi aud tropăitul de cizme care-mi trepidează prin vene ca unda unui cutremur, atunci știu că vii să-ți faci loc în mine\" si \"aș vrea să stăm închiși unul în altul până depășim limita normală care demarcă cine sunt eu, cine ești tu\"
altfel gasesc ca folosirea excesiva a cuvantului iubire duce la golirea lui de sens, la urma urmei ce e aia nu stie nimeni sa spuna exact, e aproape brutal sa spui iubire si e mai mult decat banal sa spui iar de ingeri, o mie de ingeri.

leonard, ma bucur ca ai recompensat textul asta, poate il mai vede cineva. si chiar daca nu l-ar vedea cineva, diana merita sa fie incurajata. am mai citit cateva texte si au asa o respiratie frumoasa. desi nu sunt despre lucruri frumoase. copilaria este si frumoasa si urata in acelasi timp, de-aia este traita ca miracol. de-aia este un paradis. textul asta mi-a adus aminte de un film unguresc alb-negru, in care personaje stranii se adunau intr-o crasma, aveau umbre lungi si nimeni nu zicea nimic. se facea noapte.

\"le-a încăput acolo soția câinele acțiunile de la bursă și eșecurile cotidiene\"

ai vrut desigur sa spui le-au, stiu, dar corecteaza

textul incepe in regula si ai niste imagini/expresii reusite
\"probabil și-au amintit că e interzis să murdărești copiii că hainele și degetele lor se spală cel mai greu \"
\"fără Albă-ca-Zăpada doar cu pitici și cu o mama lor cu o soartă vitregă și cu un prinț paralizat\" (dar e cam dubioasa exprimarea si cu o mama lor, ai un cuvant lipsa sau in orice caz poti gasi o exprimare ceva mai placuta)
\"deodată fețele lor au devenit osoase spatele le-a crescut în scaune găurile de pe umeri s-au adâncit
le-a încăput acolo soția câinele acțiunile de la bursă și eșecurile cotidiene\"
\"m-am speriat recunosc am văzut că erau desculți și că aveau un fel straniu de a valsa cu degetele \"

asta nu suna grozav:
\"în cele din urmă m-au ajutat
ca să scape de forfota mea\"

si punctele de suspensie nici atat
scoate-le

pe curand
mm
\"numai zarurile pe care le rodeau rămâneau albe\"

felicitari pentru textul asta, il remarcasem si eu dar nu am avut timp sa iti las un semn atunci. e de fapt foarte sofisticat in simplitatea lui, iar faptul ca il mentionezi pe satie ma face sa am alta banuiala decat dorin, adica nu la tom si jerry ma gandesc, desi daca ai asta in cap si citesti poemul dupa are sens. mi-a placut in mod deosebit finalul.

te citesc constant, chiar daca nu las semne si nu o fac pentru ca poemele tale - altfel foarte expresive, pline - lasa in urma lor o tacere adanca, poate similara cu tacerea care urmeaza dupa un dangat de clopot, pe care ti-e teama sa o strici. mi-au placut mai ales ultimele doua strofe, acea intoarcere acasa ca intr-un refugiu in care gasesti forta impotriva invectivelor celolalti, unde cineva te asteapta fidel. am apreciat acel insesizabil regret ca cea care astepta a fost trezita din vis printr-o stangacie. uneori, cand nu te lovesti cu capul de pragul de sus, te impiedici de cel de jos, pentru ca tu stii de existenta lui inevitabila, de rolul lui care intr-un sens simbolic e tocmai acela de a pune piedica.

mm

that was my point exactly, ca trebuia sa zici \'pe care\', care \'pe care\' e diferit de \'care\', care \'care\' este egal cu acest diafan \'ce\' poetic complet gresit in context. Dar daca nu te prinzi din prima macar nu incerca sa fii spiritual.

\"gandurile ce nu le-am avut\" = gandurile care nu le-am avut. Tie iti place cum suna, ti se pare corect gramatical? De fapt, scuza-ma, ce mai conteaza detaliile astea, doar ai scris despre fluturi.

imi plac foarte mult ultimele texte ale tale, mai ales cel cu dans-compasul si asta de aici, sunt cumva purificate de detalii inutile, sunt cumva mai rapide, mai sacadate, mai bine legate. eu as fi scris doua secunde sau douasecunde in loc de 2 secunde si as fi inceput cu litera mica. nici subtitlul nu mi se pare that great, dar ma gandesc ca ai vrut sa explici un pic care-i treaba cu titlul. in rest mi se pare in perfecta regula.

e ca atunci cand repeti un cuvant la nesfarsit - stiu ca s-a mai spus - pana isi pierde sensul si realizezi absurdul cuvintelor, al sistemelor grafice, al comunicarii de orice fel, fragilitatea lor si deci a semnificatiilor si a lucrurilor semnificate. cat de usor poti schimba una cu alta daca le spui altfel si cum, daca le cunosti diferit, pot coexista doua realitati in aceeasi notiune si invers.
in sfarsit, probabil ne-am gandit cei mai multi dintre noi la asta, problema absurdului se pune mai ales in copilarie din punctul meu de vedere sau in orice caz se pune la un moment dat, dar asta nu inseamna ca nu apreciez efortul tau de a expune grafic - bineinteles :) - chestiunea.
si mai apreciez desenul lui Miro ceea ce imi aduce aminte de Miro luand un carton si scriind pe spatele lui \"femeie\".

nu am vrut sa spun ca ar fi un lucru rau, normal ca s-a mai zis, la naum nasterea casatoria moartea erau un fel de mari traume si de-asta m-am gandit la el dupa ce ai desfiintat restul, minus pasarile. dupa ce ti-am scris am observat ca imi lasasesi un comentariu, a fost o intamplare.

nu stiu exact unde, nu stiu exact unde, am cautat dar nu gasesc acum, dar gellu naum spunea undeva ceva asemanator, adica fara restul, doar nasterea, casatoria si moartea, poate si cateva pasari.

E foarte delicata poezia ta, le-am citit pe toate de fapt, voiam sa-ti spun ca nu m-am omorat dupa poemul cu moartea, ca e mai degraba ceva canibal si carnivor acolo si altele, in fine, ca nu a fost convingator, dar sa stii ca asta a fost bine, pentru ca apoi m-am uitat pe restul poeziilor si mi-au placut, da, mi-au placut pentru ca, desi cu digestii proaste si black metal, sunt atat de dragalase in simplitatea lor, sunt respirate incet, chiar daca pulsul e rapid si vocea slab sacadata. Si apoi vara la tara, micimea si bretonul stramb, porcii si facultatea, oh, sunt toate atat de familiare :)