Jurnal
fericire
(citita in anul 2004 in cenaclul „Agonia”.afara ploua)
1 min lectură·
Mediu
Urcam treptele unei scări albe, ce ducea spre soare.
Le coboram apoi.
Mergeam în zig-zag pe o tablă imensă de șah. Râdeam.
Urcam apoi, treptele unei scări negre,
ce ducea spre lună, și le coboram râzând.
În tot acest timp mă scuturam de toată durerea lumii.
Apoi a venit cineva, a luat scările albe,
treaptă cu treaptă, și pe cele negre...
A luat și tabla de șah. A făcut-o sul.
Și brusc m-am trezit undeva în neant.
Nu mai aveam ce urca sau ce coborî
și nu mai știam nimic...
(din „Univers inclus”)
033.938
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 93
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria-Magdalena Jindiceanu. “fericire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-magdalena-jindiceanu/jurnal/182112/fericireComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
BAEste precum un \"2004\" adică un acel El, un acel an...
cred că în fiecare an , în fiecare clipă urcăm și coborâm scări, în fiecare minut odată cu pulsul inimii sufletul urcă și coboară pe scara lăuntrică.
\"Mergeam în zig-zag pe o tablă imensă de șah\" îmi creează impresia că destinul se joacă cu gândurile noaste în alb și negru și uneori le putem privi așa..ca într-o imensă întindere , ca o tablă, detașați, pe care cu puțin curaj putem păși( sau călca..depinde de stare..)și putem chiar...râde..
putem de fapt coborî scările zilei și ale nopții, ale luminii și ale întunericului atât timp cât conștiința și voința ne oferă puterea de a crea propriile scări chiar și atunci când nu ți le oferă nimeni sau nu le vezi în jur...
mă gândeam acum chiar că am putea în fiecare zi înainte de a adormi, seara, să sculptăm o treaptă și încă o treaptă:) și tot așa..până la Cer...
pupici,
aceeași emi
cred că în fiecare an , în fiecare clipă urcăm și coborâm scări, în fiecare minut odată cu pulsul inimii sufletul urcă și coboară pe scara lăuntrică.
\"Mergeam în zig-zag pe o tablă imensă de șah\" îmi creează impresia că destinul se joacă cu gândurile noaste în alb și negru și uneori le putem privi așa..ca într-o imensă întindere , ca o tablă, detașați, pe care cu puțin curaj putem păși( sau călca..depinde de stare..)și putem chiar...râde..
putem de fapt coborî scările zilei și ale nopții, ale luminii și ale întunericului atât timp cât conștiința și voința ne oferă puterea de a crea propriile scări chiar și atunci când nu ți le oferă nimeni sau nu le vezi în jur...
mă gândeam acum chiar că am putea în fiecare zi înainte de a adormi, seara, să sculptăm o treaptă și încă o treaptă:) și tot așa..până la Cer...
pupici,
aceeași emi
0
MJda. era cafe mike...
0
Afară plouă dezlănțuit.
Mai trec...